După șase ani petrecuți în Ghencea, i-a venit și rândul lui Cristi Tănase să o părăsească pe Steaua. Mijlocașul va juca pentru Bani Yas, din Emiratele Arabe Unite, anunță fanatik.ro. Tănase va semna un contract pe trei ani cu arabii. În iarnă, Gigi Becali a refuzat 1,5 milioane de euro pentru decarul său, dar acum este mai decis ca oricând să-l vândă. Unul dintre motive este evoluția sub așteptări a lui „Dodel”, iar un altul faptul că este în dizgrația totală a fanilor, cu care a avut și episoade mai puțin plăcute. Acum, a venit o nouă ofertă pentru Tănase, tot de 1,5 milioane de euro, de la Bani Yas, iar fotbalistul și-a dat deja acordul, la fel ca și patronul clubului. Internaționalul român ar urma să primească un salariu în jurul sumei de 600.000 de euro, mai mult decât dublul celui încasat la Steaua.