Cultura

Expoziția „EMPATII” semnată de pictoriţa Mădălina Dorofte

Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași are plăcerea de a vă invita la expoziția „EMPATII„ semnată de pictoriţa Mădălina Dorofte la galeria „Octav Băncilă”, în perioada 1-8 februarie, 2025.
Curator: Ofelia Huţul, artist vizual.
Concept expozițional al curatorului Ofelia Huțul:
„Lucrările artistului vizual Mădălina Dorofte oferă multiple libertăți de lecturare și interpretare. Imaginarul artistei generează asocieri dintre felurite aspecte și întâmplări din cotidian dar și din itinerarii mistice sau relatări legendare diverse, pe care pictoriţa le transpune pe pânze prin simboluri, în cromatici atractive și tehnici interesante care-i dezvăluie interesul prioritar pentru compoziții tematice. Parcurge cu răbdare și responsabilitate experimente elaborate cu grija perfecționismului, pentru a le dezvălui admiratorilor artei sale personalitatea, idealurile și crezul ei artistic ce-i influențează întreaga creație. Reprezentările sale colorate par „rarități dintr-o grădină a sufletului, cu sentimente, valuri emoționale și simțiri de neoprit. Cu fiecare trăire și pagină deschisă în fiecare moment din viețile noastre devenim fie mai vulnerabili, fie mai puternici, dar mereu mai înțelepți și acest fapt doresc să se perceapă și-n lucrările mele”, mărturisea autoarea. Reușita Mădălinei Dorofte este, de departe, faptul că știe să-și filtreze stările sufletești redate în lucrări și să le nuanțeze printr-o relație bine controlată dintre lumină și umbră care-i învăluie și-i purifică, într-un mod original elementele pictate, aspectate ca treceri diafane și subtile ale unor mijloace de expresie plastică prin care i se cerne destinul artistic.” prof. dr. Ofelia Huțul, artist vizual

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button