Sindromul nefrotic poate fi clasificat in functie de cauzele care ii determina aparitia in urmatoarele categorii:

• Sindrom nefrotic primar (70-80% din cazuri) care apare in cazul unei boli renale de sine statatoare
• Sindrom nefrotic secundar (20-30% din cazuri) care se datoreaza unei leziuni renale care apare in contextul unei alte patologii sistemice de fond.

Cauzele primare de aparitie ale acestui sindrom includ:

• Glomerulopatia cu leziuni minime care implica alterarea functiei de filtrare a rinichiului fara asocierea de modificari histopatologice specifice
• Glomeruloscleroza focala – o afectiune caracterizata prin leziuni scleroase asociate cu incluziuni hialine care substituie unul sau mai multe segmente dintr-un glomer
• Glomerulopatia membranoasa caracterizata de ingrosarea vaselor de sange de calibru redus de la nivelul rinichiului
• Glomerulonefrita cronica mezangiala proliferativa care poate fi cu depozite de IgA si C3 sau cu depozite de IgM si C3; aceste forme de GN presupun constituirea de depozite alcatuite din imunoglobuline la nivelul membranei glomerulare
• Glomerulonefrita rapid progresiva care reprezinta o GN cu evolutie nefavorabila si rapida catre insuficienta renala acuta si ulterior cronica.

Cauzele secundare de aparitie ale sindromului nefrotic includ de regula nefropatia diabetica, lupusul eritematos sistemic, amiloidoza si paraproteinemiile, infectiile virale (cu VHC, VHB, HIV), vasculite, afectiuni hematooncologice -l imfom Hodgkin si alte tumori solide, endocardita infectioasa cu GN si preeclampsia care genereaza suferinta renala.

Factori de risc ai sindromului nefrotic

Principalii factori de risc ai sindromului nefrotic se refera la administrarea in scop terapeutic al anumitor medicamente cu efect nefrotoxic de tipul antiinflamatoarelor nesteroidiene, sarurilor de aur si anumite antibiotice (rifampicina, peniciline, vancomicina).

Simptome sindrom nefrotic

Principalele manifestari care intra in alcatuirea tabloului clinic al sindromului nefrotic sunt reprezentate de edemele localizate in special periocular, la nivelul gleznelor si al piciorului, emisia de urini spumoase (datorate proteinelor din urina), castig ponderal datorat retentiei de fluide, senzatie de oboseala accentuata si inapetenta.

Edemele asociate sindromului nefrotic sunt pufoase, palide, cu godeu si, in cazuri severe, pot fi insotite de anasarca cu ascita sau colectii cu localizare pleurala si sau pericardica. Hipertensiunea arteriala este prezenta la aproximativ jumatate din pacientii cu sindrom nefrotic si apare ca urmare a retentiei saline si sintezei in exces a reninei.

Diagnosticul de sindrom nefrotic

Diagnosticul sindromului nefrotic este stabilit de catre medicul nefrolog sau internist prin coroborarea datelor clinice cu cele obtinute dupa efectuarea investigatiilor biochimice care includ teste urinare pentru detectarea:

• Proteinuriei
• Hematuriei microscopice
• Atriurezei
• Kaliurezei
• Lipiduriei.

Aditional, testele sangvine recomandate de catre medicul specialist pot includ:

• Determinarea proteinelor serice
• Colesterol cu fractiuni
• Determinarea markerilor de inflamatie VSH, CRP.

Investigatiile imagistice recomandate pentru stabilirea diagnosticului de sindrom nefrotic includ ecografia renala, urografia si computer tomografia aparatului excretor.

Diagnosticul etiologic al sindromului nefrotic (stabilirea cauzelor care determina aparitia sindromului nefrotic) este efectuat cu ajutorul:

• Testelor pentru determinarea valorilor glicemice
• Titrului de anticorpi antinucleari ANA, ac anti AND
• Determinarea fractiunii complementului
• Electroforeza proteinelor serice
• Serologia sifilisului a hepatitelor B si C si a infectiilor cu HIV
• Dozarea crioglobulinelor si nu numai.

Biopsia renala este rezervata pacientilor in cazul carora nu s-a putut stabili o etiologie concreta a sindromului nefrotic si copiilor corticorezistenti (raspuns terapeutic nesatisfacator la tratamentul corticoid).

Diagnosticul diferential (excluderea altor patologii) al sindromului nefrotic este efectuat cu insuficienta cardiaca congestiva, ciroza hepatica, pericardita constrictiva si hipotiroidismul.

Tratament sindrom nefrotic

Tratamentul non-farmacologic al sindromului nefrotic presupune adoptarea unui regim dietetic cu limitarea aportului de sare si suplimentarea celui de calciu si vitamina D. Aportul zilnic de proteine alimentare trebuie sa fie de aproximativ 1g/kg la care se adauga pierderile urinare pentru a preveni instalarea malnutritiei.

Managementul medicamentos al sindromului nefrotic presupune administrarea de:

• Diuretice de ansa pentru diminuarea edemelor
• Administrarea de albumine pentru stabilizarea hipovolemiei si presiunii oncotice
• Inhibitori ai enzimei de conversie pentru diminuarea pierderilor proteice urinare si mentinerea sub control a valorilor tensiunii arteriale
• Statine pentru controlul hipercolesterolemiei
• Anticoagulante numai la pacientii care asociaza tromboze pe durata evolutiei sindromului.

Corticosteroizii sunt administrati in cazul patologiilor cronice de tip autoimun care asociaza sindrom nefrotic, in timp ce imunosupresoarele sunt rezervate pacientilor cu forme de boala corticorezistente sau care prezinta recidive frecvente. Hemofiltrarea si hemodiafiltrarea sunt rezervate pacientilor cu edeme masive, neresponsivi la medicatia diuretica.

Complicatii ale sindromului nefrotic

In cazul in care sindromul nu este diagnosticat precoce sau nu este tratat in mod corespunzator, acesta poate genera aparitia unei serii de complicatii care pot include:

• Malnutritie proteica (pierderea greutatii corporale nu este evidenta deoarece este mascata de edeme)
• Infectii bacteriene
• Accidente trombotice
• Durere abdominala
• Ateroscleroza precoce si anemie.

Sindromul nefrotic nu poate fi prevenit, insa manifestarile clinice asociate acestuia pot fi ameliorate cu ajutorul schimbarilor dietetice si managementul farmacologic corespunzator al bolilor de fond care pot asocia de-a lungul evolutiei afectare renala cu proteinurie.