
Parchetul General anunţă, luni, că a deschis dosar penal in rem pentru instigare, după declaraţiile lui George Simion în urma protestului de duminică. Acesta a firmat că ”cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi în piala publică”. George Simion, preşedintele AUR, a declarat luni, despre dosarul de instigare deschis de Parchet, în urma afirmaţiilor sale de duminică seara, că este o încercare de a îl asocia pe el, care nu a fost acolo, cu vreo formă de violenţă, el precizând că acel clip video postat pe reţelele de socializare l-a şters voluntar, după ce a auzit de decizia CNA.
”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu, în data de 10 martie 2025, cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 şi 2 Cod penal. În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în Bucureşti, preşedintele unui partid politic, care este, totodată, şi deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declaraţii prin care a incitat la violenţă”, anunţă, luni, Parchetul General.
Procurorii precizează că urmărirea penală se desfăşoară deocamdată in rem.
După decizia BEC de respingere a candidaturii la Preşedinţie a lui Călin Georgescu, liderul AUR George Simion a afirmat, într-o înregistrare postată pe pagina sa de Facebook, că ”cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi în piaţa publică”.
Sursa: www.news.ro