Preşedintele georgian Ghiorghi Margvelaşvili le-a cerut, miercuri, liderilor europeni să nu lase „agresiunea rusă în Ucraina” să oprească proiectele de integrare ale fostelor republici sovietice din cadrul Uniunii Europene, relatează AFP, în pagina electronică. Margvelaşvili s-a exprimat înaintea unui summit crucial care va avea loc la Riga, joi şi vineri, şi care va fi consacrat Parteneriatului Estic, lansat de Bruxelles în 2009, pentru a apropia de UE şase foste republici sovietice: Ucraina, Belarus, R.Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan.”Principalii lideri ai UE mi-au dat asigurări clare asupra faptului că nu există veto-ul informal al Rusiei faţă de voinţa Georgiei de a se alătura Europei”, a explicat pentru AFP preşedintele georgian în cursul unui interviu.”Din nefericire, Rusia, prin agresiunea sa în Ucraina, a reuşit o vreme să încetinească programul de integrare al Parteneriatului Estic”, a continuat el. „Noi, liderii europeni, trebuie să depăşim această paradigmă a confruntării”, a declarat Ghiorghi Margvelaşvili. Întrebarea majoră asupra căreia trebuie să se aplece participanţii la summitul de două zile prevăzut în capitala letonă va fi cum să împace programul de integrare pentru fostele republici sovietice cu relaţiile glaciale dintre UE şi Rusia.Anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea în martie 2014 şi presupusa susţinere adusă de Moscova separatiştilor proruşi din estul Ucrainei a provocat cea mai gravă criză în relaţiile dintre Moscova şi Occident de la încheierea Războiului Rece.Semnarea, în iunie 2013, de către Ucraina, Georgia şi R.Moldova a unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, încununarea mai multor ani de negocieri destinate apropierii acestor ţări de Europa, a provocat nemulţumirea Moscovei, care se teme de repercusiuni asupra economiei sale.Progresele, mai mici decât se anticipase, în special pe tema liberalizării regimului de vize Schengen şi perspectiva din ce în ce mai îndepărtată a aderării lor la UE, riscă să spulbere speranţele celor trei ţări la Riga.”Dacă eşuăm în a obţine progrese la probleme precum cea a vizelor, va trebui să acceptăm o logică absurdă care vrea să spună că a facilita vizita unui turist georgian la Paris reprezintă o ameninţare pentru Rusia”, a asigurat Margvelaşvili.În mai, Uniunea Europeană a anunţat că Ucraina şi Georgia au realizat progrese în vederea liberalizării vizelor, dar a amânat introducerea acestui regim pentru anul următor în cazul Tbilisi şi pentru o dată ulterioară în cazul Kievului.În opinia preşedintelui georgian, este în joc credibilitatea Europei pentru a convinge fostele republici sovietice că Bruxelles-ul nu dă înapoi la presiunea Moscovei.”Aştept ca liderii europeni să reafirme la Riga că apropierea dintre ţările Parteneriatului Estic şi UE nu constituie o ameninţare pentru Rusia. Aştept noi paşi, chiar dacă ei nu sunt finali, pe drumul nostru către aderarea la UE”, printre care figurează liberalizarea regimului de vize, a anunţat el.Ghiorghi Margvelaşvili a afirmat că UE ar câştiga din punct de vedere economic dacă ar primi Georgia, care „joacă un rol important în stabilitatea economică şi energetică a Europei” graţie oleoductelor şi gazoductelor sale care transportă resurse din Marea Caspică spre piaţa europeană.”Aşa cum arată criza ucraineană, securitatea europeană este o iluzie fără securitatea ţărilor din Parteneriatul Estic”, a insistat el.