POEZIA LA IAȘI DE AICI ȘI DE DINCOLO DE PRUT

Adi Cristi

Poezia la Iași, astăzi, pătrunde în școlile și cartierele Iașului, dar și în școlile, bibliotecile și universitățile din Republica Moldova. Încercăm, astfel, un gest simbolic, care să ne ajute să înțelegem faptul că limba română curge cu de la sine voie pe întreg spațiul cunoașterii blagiene, acolo unde se poate recita fără nici un fel de opreliște balada Miorița, atâta timp cât ”acasă” înseamnă spațiul mioritic, spațiul dominat de doină, de baladă, de sufletul poporului român, oriunde s-ar afla acesta.

Poezia la Iași devine un vehicul cu ajutorul căruia putem ajunge la inima cuvintelor limbii române, preschimbate în poeme rostite de toate tăcerile și mai ales de toate neîmplinirile acestui neam surprins de istorie pe trecerea de pietoni, pe culoarea roșie, fără nici o șansă de a ne retrage, de a se feri din fața hoardelor migratoare, din calea armatelor  imperiului otoman, ale fascismului sau ale armatei eliberatoare. Tot timpul am fost scoși la tablă, ca neam, și făcuți de râsul clasei, chiar și numai pentru că, aveam în sânge destinul spațiului mioritic, neșansa de a accepta moartea ca pe o fatalitate, sub forma destinului implacabil, exprimat aproape în tăcere: ”asta ne-a fost dat să ni se întâmple”.

Poezia la Iași, chiar dacă nu revendică valențele deșteptării, ea face pasul înainte, nu pentru a convinge sau explica, ci pur și simplu pentru a oferi setei stropul de apă revigorant, pentru a scoate din inerția tradiției capului plecat, fruntea pe care ne stă scris destinul de popor al limbii române, de popor încercat, de popor împins de vinovăție la răscruce de drumuri.

Dacă diplomația nu a reușit să ne ofere dreptul la identitate națională, pe întreaga cuprindere și întindere a sufletului românesc (identitate adusă de înaintașii noștri din vechime, cum se mai aduc moaștele sfinților în fața drept-credincioșilor), poezia, arta în general, mesajele culturale au demonstrat capacitatea adresării directe, fără echivoc, a mobilizării întru spiritul național al poporului, astfel încât afirmația că un astfel de cuvânt echivalează cu o sumedenie de armate cuceritoare sau apărătoare își găsește aici explicația.

Dacă ordinul, fie el și diplomatic, impune o inevitabilă subordonare, acceptare fără condiționări din partea celui mai mic, poezia nu obligă, poezia convinge, poezia creează aliați întru aceeaşi idee, astfel încât, adunare creată să devină inexpugnabilă, de nepătruns, având tăria zidului de cetate necucerită.

Poezia la Iași se află astăzi și la Chișinău sau în partea stângă a limbii române, încercând să împlinească un vis ce nu mai este ascuns de nici un fel de teroare, chiar dacă ”aranjamentele” granițelor Europei, nu mai sunt subiect și nici obiect de negociat.

Poezia descoperă drumul firesc, aflat ”la lumina zilei”, pe care nu merg armatele cuceritoare, ci doar poemele aceleași limbi materne, cu ușurința cu care fiecare din noi a rostit cuvântul mamă, cu ușurința cu care fiecare din noi și-a lăsat sensibilitatea să se înfioare la vreme de iubire, cu naturalețea cu care fiecare dintre noi își amână moartea până la tragica întâlnire.

Poezia la Iași poate fi astfel înţeleasă, poate fi astfel percepută, poate fi astfel ascultată. Un cântec desprins de lebădă, pornit în căutarea destinului acestui popor atât de dezbinat și, în același timp, atât de statornic ideii de a fi împreună. Prin poezie am început să demonstrăm ce înseamnă să fii împreună, ce înseamnă să ai capacitatea de a ține cont de un popor pentru care libertatea este, înainte de toate, amintirea de lanțuri, de gratii, de umilință și de batjocură. Fără aceste răni ale aducerii aminte nu reușim să înțelegem valorile și esențele libertății de a fi noi înșine în limba română, oriunde ne-am afla.

Încercăm și acest pod, și această trecere, care nu este nici de flori, nici de cărți este singurul pod de suflet pe care partea din stânga și partea din dreapta a poporului român încearcă să se interpătrundă, să se amestece, să devină acel tot unitar, care reprezintă rostirea cuvintelor întregi în limba română. Este visarea unui vis întregit. Doar așa putem spune ”ma-mă”, doar așa putem spune ”ța-ră”, doar așa putem spune să am redevenit un popor întreg la minte, un popor care se ia în seamă. Putem spune că suntem România întreagă de dincolo de vremi. Și această reverie o avem astăzi prin Poezia la Iași, de aici și de dincolo de Prut.