Simona Pop a cucerit medalia de bronz în proba individuală de spadă din cadrul Campionatelor Europene de la Montreux (Elveția), după ce a fost învinsă în semifinale de italianca Rossella Fiamingo, cu 15-9. Simona Pop a stat în primul tur, iar în runda a doua a dispus de unguroaica Dorina Budai, cu 15-3, în optimi a trecut la limită, cu 15-14, de suedeza Emma Samuelsson, în sferturi s-a impus în fața rusoaicei Tatiana Logunova, cu 15-11, pierzând apoi în semifinala cu Fiamingo. Aurul a fost adjudecat de rusoaica Violetta Kolobova, după 15-12 în finala cu Fiamingo. Unguroaica Emese Szasz a luat și ea o medalie de bronz, după ce a fost întrecută de Kolobova în semifinale, cu 15-10. Ana-Maria Brânză s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de Szasz cu 15-10, clasându-se pe locul 5. Loredana Dinua ocupat locul 32, iar Simona Gherman a terminat pe locul 33. Un rezultat remarcabil a obținut Radu Dărăban, în proba individuală de floretă, clasându-se pe locul 7. Dărăban a trecut în primul tur de polonezul Jakub Surwillo, cu 15-11, în șaisprezecimi l-a învins pe ucraineanul Rostislav Herțik, cu 15-14, în optimi a dispus de rusul Artur Ahmathuzin, cu 15-12, pierzând în sferturi în fața italianului Edoardo Luperi, cu 5-15. Duminică se vor desfășura întrecerile la sabie feminin (Bianca Pascu) și spadă masculin (Adrian Pop, Otto Tardi, Adrian Szilagyi, Andrei Timoce).