Schi alpin: Lindsey Vonn a doborât recordul de victorii în Cupa Mondială

lindseySchioarea americană Lindsey Vonn a doborât recordul de victorii în Cupa Mondială de schi alpin, după ce a înregistrat luni cel de-al 63-lea său succes în această competiției, impunându-se în slalomul super-uriaș de la Cortina d’Ampezzo (Italia). Campioana din Statele Unite, în vârstă de 30 ani, care duminică a câștigat proba de coborâre găzduită de aceeași stațiune italiană, a reușit astfel să o devanseze pe legendara schioare austriacă Annemarie Moser-Proell, care a obținut 62 de succese în circuitul feminin de schi alpin, în anii ’70. Linsey Vonn, care are în palmares patru Globuri de cristal rezervate învingătoarei Cupei Mondiale de schi alpin, a înregistrat pe parcursul carierei sale 32 de victorii în probele de coborâre, 21 în cele de slalom super-uriaș, 3 la slalom uriaș, 2 în probele de slalom special și 5 la combinată alpină. La masculin, recordul este deținut de suedezul Ingemar Stenmark, care a înregistrat 86 de victorii în Cupa Mondială. În slalomul super-uriaș de la Cortina d’Ampezzo, Lindsey Vonn a fost înregistrată cu timpul de 1min.27sec.03/100, reușind să o devanseze cu 0,85 sec pe austriaca Anna Fenninger și cu 0,92 sec. pe Tina Weirather din Liechtenstein, clasate pe locurile 2, respectiv 3.