Forțele israeliene au interceptat luni, la primele ore, o navă din flotila cu activiști pro-palestinieni care se îndrepta spre Fâșia Gaza și au escortat-o către portul Ashdod, a anunțat armata israeliană, potrivit DPA și AFP. ”În conformitate cu dreptul internațional, marina israeliană i-a cerut în mai multe rânduri navei să-și schimbe cursul. După refuzul acesteia, marina a interceptat nava în apele internaționale pentru a o împiedica să spargă blocada din Fâșia Gaza”, se menționează într-un comunicat al armatei israeliene. În timpul acestei intervenții, petrecute în jurul orei locale 03.30 (12.30 GMT), nu au avut loc incidente. Nava respectivă este un trauler scandinav cu numele ‘Marianne’, care a plecat în urmă cu o săptămână din Sicilia. La bordul vasului se află activistul și compozitorul suedez de origine israeliană Dror Feiler, un alt activist suedez, un cetățean canadian, eurodeputata spaniolă Ana Maria Miranda Paza și un profesor de sport din Norvegia. În 2010, nave israeliene au interceptat vasele dintr-o flotilă internațională ce se îndrepta spre Gaza, printre care vasul de pasageri Mavi Marmara. După ce mai mulți activiști au amenințat cu cuțite și bâte militarii israelieni care au ajuns la bordul navelor din flotilă, aceștia au deschis focul. În incident au murit nouă activiști pro-palestinieni turci, ceea ce a dus la o gravă criză diplomatică între Turcia și Israel.