Profesorii ieșeni au obținut rezultate foarte bune la examenul de titularizare din acest an, din totalul celor 1.310 de candidați înscriși, 1.172 obținând note de trecere la proba scrisă, procentul de promovare, după soluționarea contestațiilor fiind de 79,67%, printre cele mai mari din țară. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași, 989 de candidați s-au prezentat la examen, 63 s-au retras (din care cinci din motive medicale și 58 din motive personale, doi au fost eliminați din examen pentru fraudă și tentativă de fraudă, în timp ce șase lucrări au fost anulate. Patru din candidații ieșeni care au susținut examenul de titularizare au obținut note de 10, dintre care doi la disciplina Religie ortodoxă și câte unul la Biologie și Educație muzicală. Procentajele bune, atât în ceea ce privește notele peste 5, cât și cele peste 7, obținute de candidații ieșeni depîșesc media națională. ”Subiectele suficient de dificile și complexe parcurse de candidați ne determină să afirmăm că cei 420 de profesori care au obținut note peste 7 pot oferi garanția unui învîțământ de calitate”, a declarat Camelia Gavrilă, inspectorul școlar general al IȘJ Iași. (E.M.)