Primăria municipiului Iaşi organizează concurs în data de 4.09.2015 pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de Inspector clasa I grad asistent la Biroul Administrare Mediu Urban – Direcţia Tehnică şi Investiţii. Concursul se organizează la sediul Primăriei municipiului Iaşi. Probele stabilite pentru concurs sunt proba scrisă şi interviul. Proba scrisă va avea loc la sediul Primăriei municipiului Iaşi, în data de 4.09.2015, ora 10.00. Interviul se va desfăşura în data de 8.09.2015, ora 14.00 (dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la susţinerea probei scrise). Data limită de depunere a dosarelor este 24.08.2015. Condiţiile generale de participare la concurs: potrivit art.54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare, poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are cetăţenia română şi domiciliul în România; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi; d) are capacitate deplină de exerciţiu; e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate; f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică; g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice; h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice; i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege. Condiţii specifice de participare la concurs: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, resepctiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă in domeniul tehnic;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minim 1 an. Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art.49 din H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: a) formular de înscriere – pus la dispoziţie de instituţie; b) copia actului de identitate; c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; d) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice; e) cazierul judiciar; f) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (ce conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice); g) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică. Copiile de pe actele necesare se vor prezenta însoţite de documentele originale în vederea certificării pentru conformitate cu originalul, sau în copii legalizate. Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Iaşi – Bd. Ş tefan cel Mare şi Sfânt nr. 11 – Serviciul Resurse Umane,P.P.S., telefon 0232/267582, int.275 sau pe site-ul Primăriei Municipiului Iasi-www.primaria-iasi.ro. (E.M.)