În pofida faptului că între copreşedinţii Comisiei Unificate de Control /CUC/, reprezentanţii Misiunii OSCE şi ai Ucrainei au fost asumate angajamente pe perioada concediilor de vară în CUC, privitor la neadmiterea acţiunilor unilaterale care ar putea aduce la tensionarea şi destabilizarea situaţiei în Zona de Securitate, partea transnistreană le-a încălcat, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.Astfel, fără înştiinţarea Comandamentului Militar Întrunit al Forţelor Mixte de Menţinere a păcii, pe 11 august 2015 reprezentanţii „departamentului militar al regiunii transnistrene” au desfăşurat un „punct de monitorizare, cercetare şi comunicare de transmisiuni” în apropierea satului Roghi, raionul Dubăsari, şi au exersat activităţi de cercetare cu utilizarea mijloacelor speciale. Acţiunile militarilor transnistreni s-au desfăşurat sub conducerea nemijlocită a a.n. “viceministru al apărării al rmn” colonelului Igor Dovgulici, cu implicarea a opt unităţi de tehnică militară şi un efectiv de peste 30 de persoane, unii fiind înarmaţi cu arme automate.În timpul documentării evenimentelor de către pacificatorii Republicii Moldova, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie din satul Ustia, raionul Dubăsari, şi a populaţiei locale, militarii transnistreni au stopat activităţile şi au părăsit locul desfăşurării exerciţiilor.În legătură cu cele menţionate, delegaţia Republicii Moldova în CUC a sesizat neîntîrziat componentele Comisiei (Federaţia Rusă, Transnistria, Misiunea OSCE şi Ucraina) şi a solicitat ca reprezentanţii din Tiraspol să ofere informaţii detaliate despre cele întîmplate.Deoarece acţiunile în cauză au avut loc cu încălcarea gravă a regimului existent în Zona de securitate, reprezentantul politic în procesul de negocieri în reglementarea transnistreană din partea Chişinăului a solicitat omologului din Tiraspol explicaţii pe marginea evenimentului produs, precum şi respectarea pe viitor a angajamentelor asumate în cadrul Comisiei Unificate de Control.