Coreea de Nord a acceptat duminică propunerea Seulului privind reluarea reuniunilor familiilor separate de Războiul din Coreea, în urmă cu 60 de ani, informează agenţia nord-coreeană KCNA.
Nordul a acceptat să organizeze reuniunile familiilor coreene în timpul sărbătorii tradiţionale a toamnei, care anul acesta cade pe 19 septembrie, a precizat Comitetul pentru reunificare paşnică a Coreii.
Phenianul propune ca reuniunile să aibă loc pe muntele Kumgang, cunoscută destinaţie turistică nord-coreeană. De asemenea, Nordul a propus o a doua reuniune, de data aceasta prin legătură video, pentru data de 4 octombrie, dată aniversară a summitului intercoreean din 2007.
Milioane de coreeni au fost separaţi de rudele lor la sfârşitul războiului din 1950-1953, unii rămânând în nordul, alţii în sudul frontierei impenetrabile care taie peninsula din 1953. Ultimele reuniuni ale coreenilor, organizate sub egida Crucii Roşii, au avut loc în 2010.
Circa 72.000 de sud-coreeni, între care peste jumătate au deja mai mult de 80 de ani, aşteaptă cu nerăbdare să-şi revadă rudele. Cu toate acestea, doar câteva sute de persoane participă la aceste reuniuni de familie. În general, sud-coreenii îşi revăd familia nord-coreeană timp de două sau trei zile, pe teritoriul ţării vecine, înainte de a se întoarce, cu lacrimi în ochi, în Coreea de Sud.
Pentru cei mai în vârstă, incapabili să călătorească, au fost organizate în ultimii ani întâlniri prin legătură video.
După luni de profunde tensiuni, cele două ţări vecine şi inamice încearcă să reia dialogul. Ele au convenit deja asupra redeschiderii complexului industrial intercoreean Kaesong, închis de Phenian în aprilie anul curent.