Vladimir Putin, în vizită în India pentru a consolida relațiile comerciale pe fondul sancțiunilor occidentale

vladimir-putin-during-interviewPreședintele rus Vladimir Putin se află joi într-o vizită oficială în India, unde speră să consolideze legăturile comerciale cu gigantul asiatic în contextul în care economia rusă este afectată de sancțiunile occidentale ce au fost impuse Moscovei pe fondul crizei ucrainene. În cadrul acestei vizite, liderul de la Kremlin urmează să discute cu premierul indian Narendra Modi modalitățile de întărire a cooperării ruso-indiene în domeniile nuclear, al petrolului și al gazelor naturale, în sfera militară, dar și în sectorul diamantelor. Este prima vizită în India a președintelui rus de la venirea la putere, în luna mai, a premierului Modi, după cum notează AFP. Vladimir Putin a declarat, înainte de sosirea sa în India, că va încerca cu prilejul acestei vizite să întărească ‘parteneriatul strategic privilegiat’ cu New Delhi, menționând posibilitatea de a încheia acorduri privind construirea de noi reactoare și vânzarea de material militar. La rândul său, premierul indian a declarat că ‘legătura dintre popoarele rus și indian este foarte puternică’ și că speră să întărească relația cu Moscova, în contextul în care schimburile comerciale dintre cele două țări nu depășesc 10 miliarde de dolari pe an, în pofida legăturilor tradiționale puternice din ultimii 50 de ani. De la sosirea sa la putere, premierul Modi a încercat să se apropie de Barack Obama, care a acceptat să efectueze o vizită în India în luna ianuarie, de Ziua Republicii, dar India a refuzat să susțină sancțiunile occidentale împotriva Moscovei și pare să nu țină cont de avertismentele Washingtonului în privința comerțului cu Rusia. AFP mai notează că vizita lui Vladimir Putin în India survine la puțin timp după ce Moscova a abandonat proiectul de gazoduct South Stream care urma să lege Rusia de Europa, ocolind Ucraina. În acest context, Moscova ar urma să pledeze pentru o întărire a investițiilor grupurilor de stat indiene în proiectele ruse din domeniul gazelor naturale și al petrolului, în special în zona arctică. În plan militar, Rusia este primul furnizor de armament al Indiei, statul indian fiind cel mai mare importator de material militar la nivel mondial. Însă, în acest domeniu ar putea să apară unele probleme, întrucât Rusia a semnat recent cu Pakistanul, rivalul istoric al Indiei, un acord de cooperare militară și totodată este în negocieri pentru a furniza Islamabadului elicoptere de luptă. În sectorul energiei, două reactoare nucleare ruse au fost instalate în sudul Indiei, în urma unui acord ale cărui termene au fost însă întârziate, iar costul a explodat, dar Rusia speră ca New Delhi să se angajeze pentru construirea de noi reactoare. În ceea ce privește sectorul diamantelor, agenția citată menționează că Rusia este primul producător de diamante brute la nivel mondial, în timp ce India, expertă în tăiere și finisare, ar dori ca Rusia să-și crească exporturile directe către atelierele sale. Agenția de presă rusă RIA Novosti scrie că Vladimir Putin speră să semneze la New Delhi circa 20 de acorduri care să dea un nou impuls relațiilor dintre Rusia și India, în pofida situației în care se află în prezent economia rusă supusă sancțiunilor occidentale. Putin ‘dorește să arate lumii că nu este izolat și, într-o anumită măsură, nici nu este, pentru că are încă BRICS’ (structură formată din Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), aprecia în acest context expertul indian Nandan Unnikrishnan, specializat în problematica spațiului rus.