Cei şapte vasluieni condamnaţi pentru violarea unei fete de 18 ani rămân în arest preventiv, a decis definitiv, vineri, Tribunalul Vaslui, care a respins contestaţia tinerilor la decizia Judecătoriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.Magistraţii Tribunalului Vaslui au considerat „inadmisibilă şi nefondată” contestaţia formulată de cei şapte tineri împotriva deciziei Judecătoriei, care luni a emis mandate de arestare preventivă pe numele lor.Astfel, cei şapte rămân în continuare încarceraţi la Penitenciarul Vaslui.Decizia instanţei este definitivă.Curtea de Apel Iaşi va judeca, în 2 septembrie, solicitarea avocaţilor celor şapte tineri de strămutare a dosarului, cererea fiind depusă înainte de decizia de luni a Judecătoriei Vaslui.Cei şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi, luni, de Judecătoria Vaslui, la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanţei nefiind însă definitivă.Cei şapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, au fost judecaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că au sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o fată de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.