Breaking News

Baciu (LAPAR): Suma pentru despăgubiri va fi foarte mică și nu acoperă nici 10% din pagube

 

Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, a declarat miercuri că suma pe care autoritățile intenționează să o acorde pentru despăgubiri va fi foarte mică și nu acoperă ‘nici 10% din pagube’.

‘Cu mare lucru nu plecăm acasă. Totul e numai la viitor, vom face, vom drege, dar nu știm exact suma pentru despăgubiri, am tras noi concluzia că până la urmă ar fi o sumă foarte mică, ceea ce nu ne acoperă nici zece la sută din pagube. Înțelegem că nu sunt bani, cerințele sunt mari, vor toți, și zootehnia, toată lumea vine la pomul lăudat, dar s-ar putea până la urmă să fie doar o mică atenție. În sensul acesta am venit cu propunerea către ministru, ca, măcar pentru cei care sunt afectați real de secetă și care au pierderi enorme, să se dea un avans mai mare.

Propunerea noastră a fost să le dea 70 la sută. Ministrul a apreciat propunerea, acum să vedem dacă se și materializează. Am cerut să urgenteze cu acele datorii pe care le are ministerul față de noi, mă refer la subvenția la motorină pe trimestrul I și II, să urgenteze cu APIA, pentru ca agenții economici să-și poată lua credite pe baza adeverințelor’, a afirmat Laurențiu Baciu, după întâlnirea de miercuri cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Laurențiu Baciu a precizat, totodată, că nu există o legislație care să poată fi aplicabilă în legătură cu constituirea Fondului mutual.

‘Noi am cerut modificarea acestei legislații, ca să putem înființa Fondul mutual. În plus, nicio societate de asigurări din România nu asigură seceta și înghețul de iarnă. Pagubele s-au produs din cauza sectei și trebuie obligatoriu intervenția Guvernului, până va fi înființat Fondul mutual’, a mai spus președintele LAPAR.

Ministrul Agriculturii a anunțat miercuri că autoritățile intenționează să plătească în avans, respectiv în lunile noiembrie sau decembrie 2015, despăgubirile pentru pagubele suferite de fermieri din cauza secetei, iar sprijinul nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, la culturile de bază.