Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că a primit asigurări de la toate inspectoratele școlare județene că în prima zi de școală toți copiii vor avea manuale și nu sunt probleme deosebite cu privire la începerea anului școlar.
El a spus că, la acest început de an școlar, există unele probleme, în special cele legate de obținerea autorizațiilor sanitare la unele instituții de învățământ.
„Sunt acele probleme care trenează în raport cu obținerea autorizațiilor sanitare de funcționare. În unele cazuri sunt soluții remediabile și care vor fi remediate, în alte situații sunt soluții inexistente, pentru că vorbim de școli din mediul rural care, spre exemplu, au plafonul jos, iar volumul de aer este sub normele legale și în aceste situații nu se poate face nimic căci nu poți să modifici acea clădire”, a arătat ministrul.
Peste trei milioane de elevi și preșcolari încep luni cursurile noului an școlar 2015 — 2016.