Potrivit lui Ludwik Sobolewski, Polonia și România sunt cele mai mari două țări din regiune, atât în ceea ce privește populația, cât și și PIB-ul (măsurat prin puterea de cumpărare a populației). Împreună, cele două țări sunt o piață considerabilă, locuită de aproape 58 de milioane de oameni, cu doar câteva milioane mai puțini decât în Italia (60,8 milioane), Marea Britanie (64,8 milioane) și Franța (66,4 milioane). De asemenea, Polonia și România sunt țări stabile din punct de vedere economic.
‘Cu inflație scăzută, cu o datorie publică relativ scăzută (datoria publică a României este de numai 39% PIB), cu dobânzi scăzute și un curs de schimb relativ stabil, ele oferă un sentiment puternic de securitate investitorilor străini. Puteți adăuga, de asemenea, că aceste două țări s-au prezentat bine în timpul recentei crize globale. Polonia nu a căzut în recesiune, iar România, cu succes datorită politicilor bune, a ieșit dintr-o recesiune profundă’, consideră Ludwik Sobolewski.
Potrivit directorului BVB, Polonia și România sunt unite nu doar prin oportunități, dar și prin amenințări, cea mai mare fiind scăderea populației, ca urmare a diminuării natalității și a fenomenului de migrație economică. Potrivit datelor OECD, în țările din așa-zisa Europă veche, se află în prezent peste 2,4 milioane de cetățeni români și 1,8 milioane de polonezi.
România este din ce în ce mai apreciată de oamenii de afaceri polonezi. În 2014, exporturile poloneze de bunuri și servicii în România s-au ridicat la aproximativ 12 miliarde de zloți, în creștere față de șapte miliarde de zloți în 2010, ceea ce o plasează pe locul 18 în topul piețelor de export ale Poloniei. De asemenea, soldul balanței comerciale este unul pozitiv pentru Polonia, țară care, în 2014, a importat din România bunuri și servicii în valoare de aproximativ șase miliarde de zloți.
‘România nu este doar o piață mare care se dezvoltă rapid, apropiată de noi geografic și cultural, dar este și o piață ideală pentru exporturile poloneze. Este, de asemenea, un loc de potențiale investiții poloneze de capital’, subliniază Ludwik Sobolewski.
În viitorul apropiat, ar trebui să fie accelerat procesul de privatizare și este așteptată intrarea mai multor companii pe Bursa de Valori București (BVB), cu oferte publice inițiale (IPO). Acțiuni listate la BVB se caracterizează printr-un raport P/E = 11,4 și printr-o dobândă atractivă, cea mai mare din regiune, la randamente în valoare de circa 4,5% (date pentru iulie 2015). Toate acestea pot fi de interes pentru investitorii polonezi.
Sobolewski crede că România și Polonia pot și trebuie să fie parteneri economici importanți. Atât în Uniunea Europeană, cât și în NATO, sunt țările cu cele mai lungi frontiere cu state care nu sunt membre ale UE. Strategic, cum constată politologul George Friedman, practic nu există între ele chestiuni în dispută, iar tradiția colaborării este una de durată.
‘Merită să privim România nu în mod stereotip, ca pe o țară care nu este modernă și cultural străină pentru polonezi, ci să o vedem așa cum este ea: din ce în ce mai modernă și mai prosperă, oferind posibilități de creștere și dezvoltare a afacerilor peste media la scară europeană. Există puține țări în lume în care Polonia este luată ca model de succes social și economic, un model care inspiră, fiind copiate unele dintre elementele sale. Antreprenorii polonezi vor aprecia această formă de capital intangibil, care facilitează afacerile’, crede directorul BVB.
Cotidianul polonez „Rzeczpospolita” este partener la forumul de cooperare Polonia-România-Moldova, care va avea loc la 17 septembrie în Wroclaw.