Țările membre ale Uniunii Europene (UE) trebuie să colaboreze și să-și coordoneze acțiunile cu Turcia în problema imigranților, este de părere primarul insulei grecești Lesbos, Spyros Galinos.
‘Vreau să subliniez că dacă UE nu va coopera cu Turcia în problema crizei imigrației, această problemă nu va putea fi rezolvată de nicio țară din UE. Asta înseamnă că UE trebuie să-și coordoneze în așa fel acțiunile cu Turcia încât înregistrarea imigranților să se desfășoare acolo (pe teritoriul turc)’, a subliniat primarul.
Spyros Galinos a declarat, de asemenea, că toate țările membre UE trebuie, ‘în funcție de posibilitățile lor, să preia o parte din povară și să-și asume obligații corespunzătoare’.
De la începutul lui 2015, pe teritoriul UE au ajuns circa 500.000 de imigranți, iar numărul lor crește în fiecare zi. În scopul preîntâmpinării afluxului necontrolat de imigranți, o serie de țări din UE au restabilit controlul la frontieră.
Comisia Europeană a subliniat că actuala criză a imigrației este cea mai gravă de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Între 15.000 și 17.000 de imigranți se află în Lesbos, ceea ce reprezintă aproximativ o cincime din populația totală a acestei insule grecești, declara, la începutul lui septembrie, ministrul elen privind politica migrației, Iannis Mouzalas.
Circa 8.500 de noi refugiați au ajuns în ultimele patru zile pe insula grecească Lesbos, dintre care 1.500 au sosit în zorii zilei de joi după ce au traversat cu bărci aflate în stare precară cei circa 20 de kilometri care despart această insula de coasta Turciei.