ATÂT ȘI DE LA CAPĂT

Adi Cristi

Jalnica zbatere a opoziției politice, ridicolă și nesemnificativă, tinde să ne arate gradul real al impotenței noastre, care încă nu ne-a dezmeticit, după un sfert de secol, din lovitura de măciucă dată de o revoluție atipică, de fapt, după chipul și asemănarea noastră. ”Nici că, că și nici că, că”! A fost ceva între lovitură de stat și revoluție, doar că această schimbare de regim politic a fost făcută, în cele din urmă, de cei care au construit regimul politic ajuns în 22 decembrie 1989 să fie ”dat la rațe”. De atunci, schimbarea în toate cele ce sunt este înțelească că are o continuitate în cuget și-n simțiri, definind decisiv cursul istoriei: ”la vremuri noi, tot noi!”

Nu am învățat nimic din toate rănile cu ale căror dureri ne-am confruntat, mai ales cei care erau considerați beneficiarii de drept ai revoluției, cei din care astăzi nu a mai prea rămas nimic, atâta timp cât a dispărut pur și simplu forța conducătoare a regimului comunist, clasa muncitoare (sic!) Chiar și numai ținând cont de această modificare de substanță ar trebui să ne obișnuim că, în lipsa clasei conductoare a fostului regim politic, se poate vorbi în termenii cât se poate de preciși de schimbări profunde, de esență, a fundamentului statului, trecut de la capitolul dictatură la democrație.

Nu putem să negăm caracterul nostru de a fi atipici, de a prefera să abordăm imposibilul, calea cea mai complicată și întortocheată în locul drumului cel mai scurt dintre două puncte, fie ele și puncte de vedere. Încă nu am reușit să ne formăm acel reflex al ascultării celuilalt. Dorim să ne auzim doar pe noi înșine. Fiecare vrea să vorbeasă doar el, vrea să se audă doar pe el, vrea să obosească pe baricade, fiind în orice moment pregătit să-și dea obștescul sfârșit, în numele ideii pentru care este chiar în stare să moară. Evident, întreaga desfășurare trebui să fie observată de camerele de luat vederi, dacă se poate la orele de maximă audiență.

După 25 de ani încă nu ne-am obișnuit să constatăm cu ochii noștri că și alții au dreptate, că, uneori, noi suntem cei care ”am luat-o pe căi greșite”, că este timpul să facem un pas înapoi, că lumea aceasta, indiferent de ceea ce vrem noi să credem, nu a început cu noi și nu se va termina cu noi. Cred că, din acest punct ar trebui să începem reconstrucția, de la atitudine la fapte, de la importanța noastră, în contextul importanței comunității în care trăim. Este timpul să decidem pentru societate că nu noi suntem ”buricul pământului”, că nu în jurul nostru se învârte lumea, că este timpul să ne construim acel sistem axiologic care nu numai să ne ferească de penibil, dar să ne ajute că fim umăr lângă umăr, pe acel drum pe care solidaritatea întru realizarea marilor proiecte ne dă de înțeles că împreună putem să fim mai puternici, putem să fim mai aproape să ne realizăm visele, fără a face compromisuri de la credința fiecăruia, de la convingerile fiecăruia, atâta timp cât diversitatea noastră nu intră în coliziune cu valorile morale și spirituale ale lumii. Putem fi diverși și, în același timp, uniți pe temele decisive cu care se confruntă astăzi omenirea. Putem avea aceleași năzuințe fără a crea unanimități periculoase, atâta timp cât căile de a ajunge pe pisc au fost altele, unele mai abrupte, altele mai line.

Păcat că nu am înțeles încă mecanismul după care funcționează valoarea, într-o societate care reclamă valoarea ca fiind factorul de decizie. Păcat că politicul este lăsat ”să se amestece în toate oalele”, chiar dacă el nu are de a face decât cu focul ce ar trebui să asigure condițiile optime, astfel încât, fiecare cratiță să aibă aceleași condiții de preparare a felului de mâncare propus de câte un master chef calificat.

Ne place în continuare să ne risipim energiile, pentru tot felul de iluzii, fără ca să ținem cont că această risipă nu face altceva decât să sape la rădăcina ridicolului, înflorindu-l și mărindu-l surprinzător de mult, ajungând chiar să ne umbrească bunele noastre intenții, de la care am plecat.

Nu deținem nici după un sfert de veac știința de a ne pregăti alternativele pe slăbiciunile celor care se află acum la putere. Cei care doresc să preia puterea nu dau semne că ar ști ce să facă cu ea. Pur și simplu doresc să se dea și ei huța în scrânciobul puterii, măcar o dată în viață. Atât și de la capăt, nimic mai mult!