A VENIT TOAMNA

Adi Cristi

A venit toamna. Ne pregătim deja pentru iarnă, cel puţin la nivelul spaimelor care se succed în priorităţile vieţii de zi cu zi. Ne sperie iarna mai mult decât reuşeşte să ne sperie politicienii, chiar şi numai pentru că împotriva ei nu au nici un efect eventualele huiduieli, de genul „Jos Guvernul!” sau „Jos Preşedintele!” Nu poţi să strigi „Jos Frigul!”, cum de altfel nu poţi să strigi împotriva gestului firesc al Naturii de a-şi face mendrele, fără a ţine cont de cât de pregătiţi am ajuns să fim. De fapt, de strigat poţi să strigi tot ceea ce-ţi trece prin cap, căci această libertate am reuşit să o câştigăm în acel decembrie 1989, din ce în ce mai hulit. De strigat poţi striga orice, fără însă ca acest gest să te poată ajuta la ceva. Iarna îşi face poftele indiferent de cât de pregătit eşti tu pentru a-i face faţă. Deja în ultima zi de vară a fost găsit un om al străzii afectat de frigul unei nopţi scăpate de sub controlul obişnuinţei de a nu îngheţa în luna august.

A venit toamna. Mai mult ca oricând, în ultimii 23 de ani, de această dată tomna vine cum ne-a obişnuit să vină primăvara, de 1 aprilie, cu tot cu scumpirile de luat în seamă, cu toate aceste „picioare trase în fund”, fără ca să urmăm un pas înainte, aşa cum ne place nouă să mai credem, în justificarea acestui tratament violent, întru o clipă de speranţă că va veni şi pentru noi vremuri mai bune, din categoria acelui îndemn golit de substanţă „Să trăiţi bine!”.

A venit toamna cu tot cu scumpiri. Am primit 12 bani la o pâine, pentru a lăsa din buzunare mai mulţi lei, într-o nouă încercare a guvernaţilor de „a aduna bani la buget”. Ni se ia nu numai „pielea de pe os”, dar şi oasele din morminte, încercând astfel să fim rentabili, să fim „buni contribuabili”, puşi necondiţionat în slujba bugetului naţional.

Guvernaţii încep să se încadreze în logica promoţiilor, a darurilor otrăvite, care transformă gratuitatea în strategii ascunse de legare de glie a fiecăruia dintre noi, contribuabilii.

O dată cu venirea toamnei au venit la serviciu şi parlamentarii. Nu ştiu dacă aceasta este o veste bună sau una rea. Dacă ar fi să fim optimişti, bucurându-ne de această venire la lucru a aleşilor noştri, e un semnal pozitiv pentru speranţa care ar trebui să ne domine, aceea de a lăsa aşteptarea faptelor măreţe să ne curteze, să ne dea încredere în ceea ce a promis USL. Este timpul, credem noi, ca procentul majoritar de 70% să îşi spună ultimul cuvânt, să lucreze pentru ceea ce a promis că va lucra, binele poporului. Astfel, vom avea şi noi un scop final de atins, vom fi pregătiţi să devenim parte activă a marelui proiect de schimbare la faţă şi la conţinut a Românie, „ţara noastră de vis”, ţara noastră din mijlocul drumului, ţara noastră care, nu de puţine ori, a încercat să ne abandoneze, cum de altfel ne-a vândut în străinătate aproape trei milioane de români ajunşi în marea lor majoritate să şteargă la fund bătrânii Europei sau să culeagă căpşunile Spaniei.

A venit toamna şi o dată cu ea neliniştile noastre existenţiale. A venit toamna şi o dată cu ea o nouă provocare de a ne lua în seamă, de a ţine cont de ceea ce vrem noi de la noi, de ceea ce vrem noi de la aleşii noştri, de ceea ce vrem noi de la ţară.

Vrem să trăim bine. Chiar dacă această dorinţă este una de minim bun simţ ea devine din ce în ce mai greu de atins, chiar şi numai pentru că, pentru a ajunge la ea, trebuie mai întâi să ne învingem pe noi înşine, trebuie să ne punem la dispoziţia aproapelui nostru, ceea ce nu se prea întâmplă. Încă suntem dominaţi de angoasele luptei politice din interiorul alianţelor şi mai puţin de cele dintre Putere şi Opoziţie.

A venit toamna! Şi ce dată! Nu este prima toamnă care aşa cum a venit tot aşa a şi plecat.