Aclamatul spectacol al T.N. Craiova, „Profu’ de religie”, va fi jucat săptămâna aceasta pe scenele a două teatre din țară, în Sibiu, respectiv București.
Spectacolul realizat de Bobi Pricop, după un text de Mihaela Michailov, a fost invitat la prima ediție a „Festivalului Tânăr”, organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu (manager, Adrian Tibu), organizat în perioada 30 septembrie – 4 octombrie. Spectacolul Naționalului craiovean va fi jucat pe 30 septembrie, de la ora 18, urmând ca a doua zi, pe 1 octombrie să fie reprezentat pe scena Teatrului Excelsior, București.
Ediția inaugurală a Festivalului Tânăr de la Sibiu reunește artiști din Franța, Germania, Polonia, România și Spania, ce vor prezenta evenimente în sălile Teatrului „Gong”, la Sala Thalia, la Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar și în Librăria Habitus.
Reprezentația de la București este programată în cadrul Festivalului TEEN-FEST (selecționer, Oana Borș), organizat în perioada 25 septembrie-2 octombrie. Festivalul are caracter competițional, iar spectacolele de teatru vor fi jurizate de criticii de teatru Monica Andronescu şi Mircea Morariu, precum şi directorul artistic adjunct al Prague Youth Theatre, Rebecca Humphries. Alături de aceştia, EXCELSIOR TEEN-FEST introduce un juriu al adolescenţilor, format din 6 elevi, care va oferi un premiu special în cadrul festivalului. Programul cuprinde spectacole din Bucureşti, Craiova, Ploiești, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Botoșani, proiecţii ale unor filme româneşti premiate la festivaluri internaţionale şi ateliere de dans contemporan, fotografie şi dramaturgie observaţional-empatică.
Actrița Teatrului Național Craiova, Iulia Colan, este prezentă cu spectacolul său de succes, „Flori pentru Algernon” (în colaborare cu Teatrul Act), de Daniel Keys, multipremiat în ultimii ani.
Spectacolul regizat de Bobi Pricop, pe un text al Mihaelei Michailov, a fost invitat la numeroase festivaluri naționale și internaționale, grație unei colaborări stimulatoare dintre regizor, dramaturg și actorii din distribuție: Marian Politic, Romanița Ionescu, Raluca Păun, Dragoș Măceșanu și Cătălin Vieru. Spectacolul a primit Premiul Publicului (locul al II-lea) la cel mai mare festival de teatru contemporan din lume, Festivalul de Teatru „New plays from Europe”, Wiesbaden (Germania), 2014, iar regizorul Bobi Pricop a fost distins cu Premiul pentru regie (ex-aequo) la Festivalul de Teatru Scurt, Oradea, 2014. Pentru rolul Mara, actrița Romanița Ionescu a fost nominalizată la Premiile UNITER, 2014, pentru cea mai bună actriță în rol secundar.