Noi cursuri organizate de Camera de Comerţ și Industrie Iași în luna octombrie

noi cursuriCamera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi vine în întâmpinarea nevoilor de formare pe piaţa muncii, diversificându-şi paleta de cursuri autorizate de ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări), cursanţii având posibilitatea să obţină, în urma cursului final susţinut în faţa unei comisii, un certificat de absolvire, recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. ”Luna aceasta demarăm noi serii ale cursurilor de Inspector resurse umane (80 de ore), Contabilitate primară și financiară (105 ore), Expert achiziții publice (44 ore), Expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene (24 ore), precum și cursul de Responsabil cu gestionarea deșeurilor (8 opre), un curs de specialitate, conform prevederilor legislaţiei, care nu necesită autorizare ANC”, a declarat Gina Sîrghi, Coordonator Centrul de Training al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. ”Orarul va fi flexibil. Lectorii noştri vor stabili de comun acord cu participanţii, în prima zi de curs, în funcţie de nevoile şi condiţionările acestora, zilele din săptămână şi durata fiecărei zile de curs. Calendarul cursurilor este afişat pe site-ul www.cciasi.ro, iar cursurile de ţin la sediul Camerei de Comerţ din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou”, a precizat aceasta. Sunt prevăzute discounturi pentru anumite categorii de salariaţi, pentru şomeri, studenţi precum şi pentru înscrierile colective, iar plata cursului se poate face eşalonat, sub forma unui avans achitat până la începerea cursului şi a unei tranşe finale până la terminarea acestuia. ”Beneficiem de lectori valoroşi şi condiţii logistice optime pentru desfăşurarea acestor cursuri. Practic, oferim cel mai bun raport calitate/preţ pentru aceste cursuri. Cursurile Camerei de Comerţ se adresează în mod direct atât firmelor, pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului, cât şi persoanelor fizice individuale care doresc să dobândească sau să-şi îmbunătăţească propriile competenţe pentru şanse mai bune pe piaţa muncii”, a adăugat Coordonatorul Centrului de Training al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Pentru detalii şi înscrieri, persoanele interesate sunt rugate să acceseze site-ul Camerei de Comerţ: www.cciasi.ro. Tot în luna octombrie, Camera de Comerţ şi Industrie va lansa o amplă acţiune de identificare a nevoii reale de formare a resursei umane necesare economiei judeţului. ”Este un demers menit a lua pulsul în rândul firmelor din judeţul nostru, din toate sectoarele de activitate, cu privire la necesarul de personal pe termen scurt şi mediu din punct de vedere al calificărilor şi meseriilor de care ar avea nevoie. Considerăm că prin intervievarea, printr-un chestionar, a cât mai multor firme vom reuşi să obţinem o imagine la acest final de an a necesităţii reale de calificare în concordanţă cu cerinţele concrete ale pieţei muncii”, a menționat Gina Sîrghi. (E.M.)