Campania de vaccinare gratuită, derulată de Ministerul Sănătăţii împotriva gripei de sezon a demarat în aceste zile și la Iași, după ce, în urmă cu două zile, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a primit 10.600 de doze de vaccin antigripal, reprezentând prima tranșă de vaccinuri. Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început distribuirea lor în spitale, pentru imunizarea impotriva gripei de sezon a personalului medico-sanitar, în unităţile de asistenţă medico-sociale, unde sunt imunizati copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar și la cabinetele medicilor de familie, pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Potriivt legii, vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale sau diabet zaharat. Medicii reamintesc că pastrarea regulilor de igienă personală, în special spălatul pe mâini cu apă şi săpun, reprezintă una din metodele cele mai eficiente de prevenire a îmbolnăvirilor şi atrag atenţia cadrelor didactice şi parinţilor să îndrume elevii în acest sens. După cum au precizat reprezentanții DSP, Ministerul Sănătății a repartizat județului Iași un număr de 3.400 de doze de vaccin hexavalent, urmând ca în perioada imediat urmatoare acestea să fie utilizate pentru imunizarea copiilor de 2, 4 si 11 luni. Vaccinul hexavalent se administrează pentru imunizarea împotriva bolilor precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, hepatita B, poliomielita şi a bacteriei Haemophilus Influenzae tip B (Hib), care provoacă meningita. Tot în aceste zile s-au mai primit 10.800 de doze de vaccin BCG (vaccin antituberculos), 9540 de vaccinuri ROR (care protejeaza impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei) și 5540 de vaccinuri antihepatitic B (administrarea primei doze de vaccin se face în primele 24 de ore – 7 zile de la naștere, la maternitate, apoi la 2 luni și la 6 luni). (E.M.)