Scandalul de la UMF Iași: Ministrul Cîmpeanu acuză o fraudă la nivelul personalului administrativ; rectorul demisionează

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit miercuri seara, după o vizită la UMF Iași, despre „o fraudă la nivelul personalului administrativ” al universității cu dosarele de înregistrare ale studenților străini și a precizat că vor fi sesizate organele de urmărire penală, iar rectorul instituției, Dragoș Pieptu, și-a anunțat demisia din funcție.

„Este o fraudă la nivelul personalului administrativ al UMF Iași, care a făcut o fraudă cu dosarele de înregistrare ale studenților străini, cu punctajele. Vor fi sesizate, dacă nu s-au autosesizat deja, și organele de urmărire penală’, a declarat jurnaliștilor ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după vizita la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iași.

În același context, Dragoș Pieptu a anunțat că noul rector va fi ales de membrii Senatului UMF Iași. Conform acestuia, până pe 26 octombrie, va fi făcută reevaluarea a 951 dosare ale studenților străini înscriși în primul an și care își plătesc școlarizarea.

Măsura a fost luată, conform reprezentanților UMF Iași, „după identificarea unor erori care au viciat clasamentul final al candidaților”. Pe 5 octombrie, UMF Iași a anunțat lista studenților înscriși în primul an la programele de studiu în limbile engleză, franceză și română pe cont propriu valutar, iar, pe 15 octombrie, UMF Iași a publicat o altă listă, mult mai scurtă.

Nemulțumiți fiind, un număr de 45 de studenți marocani, care nu s-au mai regăsit pe listele UMF Iași, s-au plâns Ministerului de Externe din Maroc.

Ambasadorul României la Rabat a avut, pe 19 octombrie, o întrevedere cu viceministrul Afacerilor Externe și al Cooperării din Maroc pe tema situației studenților marocani excluși de pe lista candidaților admiși la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.

Potrivit unor precizări ale Ministerului Afacerilor Externe venite la solicitarea AGERPRES, studenții fuseseră admiși cu suportarea personală a cheltuielilor de studii.

„Urmare a elementelor semnalate de Ambasada României la Rabat, dar și de Ambasada Regatului Maroc la București, MAE a întreprins demersuri pe lângă Ministerul Educației și Cercetării Științifice și pe lângă Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Gr. T. Popa’ Iași, răspunsul acestora fiind comunicat părții marocane. MAE precizează că are cazul în atenție, dar nu are competențe de soluționare, demersurile fiind coordonate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice”, se arată în comunicatul citat.

Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iași a anunțat, marți, că procesul de înmatriculare a studenților străini care își plătesc școlarizarea a fost întrerupt „după identificarea unor erori care au viciat clasamentul final al candidaților”, iar Senatul Universității a decis, în ședința din 19 octombrie, reevaluarea tuturor dosarelor „urmând ca în maxim o săptămână să fie publicată lista finală a candidaților admiși”.

„Urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la solicitările de clarificări formulate de Ministerul de Externe din Maroc, cu privire la situația a 45 de candidați cetățeni marocani la admiterea la Facultatea de Medicină, în sesiunea de admitere septembrie 2015, pentru liniile de predare în limbile străine și limba română pe cont propriu valutar, Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iași face următoarele precizări: (…) Procesul de înmatriculare a studenților la programele de studiu în limbile engleză, franceză și română pe cont propriu valutar a fost întrerupt după identificarea unor erori care au viciat clasamentul final al candidaților. Senatul Universității a decis în ședința de ieri, 19 octombrie 2015, reevaluarea tuturor dosarelor urmând ca în maxim o săptămână să fie publicată lista finală a candidaților admiși”, se arată într-un comunicat al UMF Iași, postat marți pe site-ul instituției.

Potrivit comunicatului de marți, conducerea Universității „a semnalat imediat aceste erori” Ministerului Educației și Cercetării Științifice, care a trimis o comisie pentru a investiga problemele semnalate. Totodată, în paralel, conducerea UMF Iași a demarat propria anchetă internă, iar instituția preciza că va face „publice rezultatele celor două anchete imediat ce ele vor fi finalizate”.