PNL organizează, sâmbătă, un miting de protest pentru a cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea, a anunțat vineri prim-vicepreședintele liberalilor Teodor Atanasiu. „PNL a hotărât ca mâine să facă o acțiune de protest sub formă de miting de protest pentru a solicita demisia domnului vicepremier Oprea din funcția pe care o deține”, a spus Atanasiu într-o conferință de presă. Mitingul de protest va avea avea loc începând cu ora 11,00, potrivit lui Atanasiu. El a arătat că mitingul va începe în fața Guvernului, iar apoi participanți se vor deplasa pe trotuar pe Calea Victoriei până în fața ministerului de Interne. „Vom înmâna domnului ministru sau celor care se află acolo pentru a-i da domnului ministru Oprea o demisie gata scrisă, să facă doar efortul de a o semna, ca să grăbim luarea deciziei, o decizie înțeleaptă pe care trebuie să o ia un ministru care a făcut un abuz în funcție și a sfidat populația prin acțiunile pe care le-a făcut”, a declarat Atanasiu.