Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI, Raed Arafat, a declarat că transferul unor aparate de ventilație între spitale nu a fost un lucru negativ, ci a demonstrat, dimpotrivă, flexibilitate.”De ce am mutat aparate? De ce a mutat ministrul Sănătății aparate de la Fundeni, de la Matei Balș, la Universitar, la Spitalul pentru Arși? Pentru că acolo erau pacienți ventilați deja, au venit alții care aveau nevoie de ventilație. Numărul era foarte mare și atunci, din spitalele care nu sunt spitale de urgență și care aveau o rezervă — pentru că, fiind weekend, nu erau bolnavi operați—, au putut să mute o parte din aceste aparate către spitalele de urgență și asta arată de fapt nu un lucru rău. Arată un lucru pozitiv: că sistemul este flexibil, că se adaptează unor astfel de situații”, a precizat Raed Arafat, sâmbătă seara, la Antena 3.El a mai precizat că s-a analizat și posibilitatea unui transfer de pacienți la Timișoara sau la Iași, dar că acest lucru nu a fost necesar.Raed Arafat a apreciat că situația dotării spitalelor e mult mai bună față de acum cinci ani, având în vedere că multe clinici au fost dotate cu aparate de ventilație. El a menționat că Ministerul Sănătății urmează să suplimenteze numărul aparatelor de ventilat și terapie intensivă și în secțiile de urgență. De asemenea, printr-un proiect finanțat de Banca Mondială, vor fi create în țară trei centre de excelență pentru tratarea pacienților cu arsuri (Timișoara, Iași, Târgu Mureș), iar centrele din București vor fi consolidate.Secretarul de stat în MAI a spus că eforturile care se fac pentru îngrijirea răniților sunt „supraumane”, fiind vorba de „o muncă titanică a chirurgilor, anesteziștilor și asistenților”.El a atras atenția asupra faptului că, în cadrul unui incendiu, problemele sunt provocate nu doar de flăcări, ci și de faptul că inhalarea aerului cald poate să ducă la arderea căilor respiratorii, iar inhalarea funinginii, precum și a gazelor toxice sunt de asemenea extrem de nocive.”Incendiul este o agresiune foarte complexă care participă la lezarea corpului și în interior, și pe exterior, și pe linie toxică, chimică. Mulți dintre ei au suferit din cauza tuturor acestor factori. (…) au fost și asfixiați, pentru că mulți dintre ei poate că au murit mai mult din cauza fumului și a intoxicației decât din cauza arsurilor”, a mai precizat Raed Arafat.El a adăugat că, la momentul actual, sunt 27 de persoane decedate, în urma incendiului de vineri seara, de la un club din București, dar că prognosticul unor cazuri arată că numărul ar putea să crească.De asemenea, numărul persoanelor internate a crescut la 155 față de 147, deoarece o parte dintre cei răniți au revenit la spital, pentru că nu s-au simțit bine. În aceste cazuri este vorba însă de probleme mai puțin grave.”(Dintre cei internați, n.r.) sunt cel puțin vreo 20-25 de cazuri care pot pune probleme serioase. Sunt cazuri intubate, ventilate, cu arsuri pe suprafață mare și cu leziuni de căi respiratorii”, a spus Raed Arafat.El a mai atras atenția asupra faptului că este vorba în general de persoane tinere, care nu aveau alte probleme de sănătate înaintea incendiului și care au șanse de supraviețuire, în condițiile unei bune îngrijiri.