Poliția franceză se afla sâmbătă în stare de alertă maximă, la centrul de primire pentru migranți din orașul-port Calais (nordul Franței), unde au fost trimise mai multe echipaje, după atentatele de vineri seară din Paris, soldate cu cel puțin 129 de morți și peste 350 de răniți, transmite Xinhua. La unul dintre punctele din centrul de migranți, situat în nordul orașului, aproape de port, au fost trimise trei mașini ale poliției la intrarea în tabăra cunoscută sub numele de „jungla din Calais”. Mai mult, una sau două mașini de poliție au fost amplasate în aproape orice intersecție pe porțiunea de drum din apropierea taberei de refugiați, iar mai mulți polițiști patrulează zona din mașini.
Asso Hassan, un imigrant kurd din Irak, a declarat pentru Xinhua că a fost martor la un incendiu izbucnit vineri seară, la câteva ore după atentatele din Paris. El a explicat că mai mulți migranți care încercau să se încălzească au făcut focul, care a fost însă stins.
Circa 3.500 de migranți din Irak, Afganistan, Pakistan, Siria și din țări africane se află la centrul de primire din Calais.