În jur de zece mii de simpatizanți ai mișcării populiste și islamofobe germane PEGIDA au manifestat luni seară la Dresda, punând pe seama afluxului de migranți în Europa responsabilitatea atentatelor care au însângerat Parisul, relatează AFP. ‘Aceste atentate nu vin de nicăieri, sunt rezultatul unei politici de imigrație a unor oameni care nu au deloc aceleași valori’, a declarat unul dintre responsabilii mișcării, Siegfried Dobritz, în timp ce mulțimea scanda ‘Merkel trebuie să plece!’. ‘Cei care nu fac legătura între așa-zisa ‘Religie a păcii’ (islamismul — n.r.), chestiunea refugiaților și lupta împotriva terorismului au sângele victimelor de azi și de mâine pe mâini’, a adăugat el, denunțând o ‘sinucidere etnică’ în curs în Europa. Între 9.000 și 12.000 de persoane, conform bilanțului unei universități locale, s-au adunat într-una dintre piețele orașului la manifestația săptămânală a mișcării Patrioți europeni împotriva islamizării Occidentului (PEGIDA).
Manifestația de luni a avut o amploare specială după atentatele de la Paris de vineri, percepute de mulți reprezentanți ai dreptei populiste din Europa ca un semn că afluxul masiv de refugiați prezintă un risc de infiltrare a jihadiștilor. PEGIDA a adunat totuși mai puțini susținători decât în ianuarie, după atentatele care au vizat redacția Charlie Hebdo, când au venit să demonstreze 25.000 de persoane. Manifestanții au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor atentatului și ale prăbușirii avionului rus în Sinai la 31 octombrie. Ambele acțiuni au fost revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI). ‘Ceea ce s-a întâmplat la Paris nu face decât să confirme avertismentele pe care le-am lansat. Este foarte trist dar nu surprinzător și suntem probabil următorii pe listă’, a declarat Thomas, de 45 de ani, pentru AFP. Mai mulți manifestanți agitau drapele franceze și banderole cu mesajul ‘Je suis Paris’ sau ‘Ieri la Paris, mâine în Germania’, notează AFP.