Direcția de Asistență Comunitară (DAC) Iași, împreună cu partenerii săi, respectiv Serviciul Public Local de Asistență Socială Botoșani, Asociația „Surâsul Albastru” din Iași, societățile comerciale HRS S.R.L. Ilfov și LACONSEIL S.R.L. din Iași, derulează în perioada 25-26 noiembrie 2015 un ”Tȃrg de Economie Socială”, în cadrul proiectul ”VAST – Vulnerabil, dar Activ Social ca Tine”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Investește în oameni”. Deschiderea oficială evenimentului va avea loc în Atrium din Pallas Mall, miercuri, 25 noiembrie, la ora 11.00. Valoarea totală a proiectului este de 6.363.629,92 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 6.233.175,51 lei. Obiectivul general al proiectului îl constituie facilitarea accesului pe piața muncii din regiunea Nord-Est și regiunea București-Ilfov a persoanelor din grupurile vulnerabile, în general, si a persoanelor cu dizabilități, în special și promovarea unei societăți incluzive și coezive. Obiectivele specifice ale proiectului sunt dezvoltarea structurilor economiei sociale, promovarea economiei sociale, consolidarea capacităților, competențelor, cunoștințelor și stimei de sine pentru grupurile vulnerabile. (E.M.)