Breaking News

R. Moldova și Bosnia-Herțegovina își vor aprofunda relațiile comercial-economice

Stadiul actual al relațiilor comercial-economice și posibilitatea extinderii acestora în viitor au fost discutate astăzi de vicepremierul Stephane Bride, ministru în exercițiu al Economiei, cu  Mirko Šarović, viceprim-ministru, ministru al Comerțului și Relațiilor Economice Externe al Bosniei și Herțegovinei, care participă la lucrările Forumului internațional al statelor Central-Europene CEFTA Week 2015, organizat la Chișinău în perioada 23-26 noiembrie, informează MOLDPRES cu referire la surse de la ME. Analizînd cooperarea bilaterală dintre cele două state, Stephane Bride și Mirko Šarović au constatat că aceasta nu este pe deplin valorificată şi există posibilități de a o aprofunda prin facilitarea schimburilor comerciale, liberalizarea comerțului și a investițiilor. În context, Stephane Bride a propus crearea unor grupuri bilaterale de experți, care în urma unei analize sectoriale vor stabili și propune spre implementare un set de proiecte investiționale pentru impulsionarea și diversificarea relațiilor comercial-economice dintre Chișinău și Sarajevo. ”În urma acestor măsuri vor avea de cîștigat ambele părți, cu atît mai mult cu cît baza legală pentru aceasta există – Acordul între Republica Moldova și Bosnia și Herțegovina privind protecția și promovarea reciprocă a investițiilor, care a fost semnat în 2003”, a accentuat ministrul Bride. La rîndul său, viceprim-ministrul bosniac, Mirko Šarović , a susținut ideea omologului său şi a  accentuat că țara sa este interesată în dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova atît prin intermediul unor organizații cum este CEFTA sau altele, cît și la direct. ”Noi venim cu propunerea de a organiza diferite business-forumuri sau alte evenimente promoționale ale companiilor din Moldova în țara noastră, pentru a promova producția moldovenească, în special agricolă, vinicolă sau industrială, pe piața din Bosnia și Herțegovina. În plus, prin desfășurarea unor asemenea evenimente, datorită relațiilor noastre avansate cu Germania, Italia, Serbia și Croația, putem deveni încă o punte de trecere a mărfurilor moldovenești pe piețele din aceste state”, a subliniat Mirko Šarović. În cursul întrevederii Stephane Bride și Mirko Šarović au făcut un schimb de opinii privind colaborarea în cadrul Acordului CEFTA, care, în opinia interlocutorilor, constituie o oportunitate excelentă pentru statele participante de stimulare a creșterii economice durabile și a progresului pe calea integrării în Uniunea Europeană. Cei doi miniștri au constatat că CEFTA este o platformă  care oferă toate posibilitățile pentru eliminarea barierelor, simplificarea procedurilor și facilitarea schimburilor comerciale dintre statele semnatare.