Constipaţia poate surveni şi ca reacţie adversă în urma administrării anumitor medicamente

Constipaţia apare de obicei atunci când materiile fecale rămân blocate pentru mult timp în intestinul gros iar umiditatea din acestea este absorbită, rezultând un scaun tare, uscat şi dificil de eliminat. Majoritatea cazurilor de constipaţie nu au însă cauze bine definite şi este destul de greu de identificat care este originea problemei.Există însă o serie de factori de risc care pot favoriza instalarea constipaţiei: lipsa fibrelor din alimentaţie (fructe, legume, cereale), o schimbare în stilul de viaţă (servirea cinei la ore târzii), lipsa intimităţii la toaletă, ignorarea necesităţii de a defeca, sedentarismul şi lipsa exerciţiilor fizice, lichide insuficiente, febra, supraponderalitatea sau, din contră, subponderalitatea, anxietatea,depresia sau problemele de natură psihiatrică (cauzate de evenimente traumatizante precum abuzul sexual sau violenţa fizică).De asemenea, constipaţia poate surveni şi ca reacţie adversă în urma administrării anumitor medicamente, care afectează stomacul şi colonul, în sensul că alterează nervii care au rolul de a stimula mişcarea intestinală.În plus, acestea pot creşte nivelul de absorbţie a electroliţilor şi a apei din materiile fecale, punând presiune pe sfincterul anal şi instalându-se astfel greutatea în procesul de defecare.

Lista medicamentelor care pot creşte riscul de constipaţie

  • Antiacidele gastrice pe bază de aluminiu (folosite ca tratament împotrivaindigestiei)
  • Antihipertensivele
  • Antidepresivele
  • Antiepilepticele
  • Antipsihoticele (folosite pentru tratarea schizofreniei şi a altor tulburări psihiatrice)
  • Suplimentele pe bază de calciu
  • Analgezicele
  • Diureticele
  • Suplimentele cu fier

 

Dacă luaţi astfel de medicamente şi vă confruntaţi cu episoade de constipaţie, cea mai simplă metodă pentru a scăpa de problemă este să renunţaţi la ele, însă nu este recomandat să faceţi acest lucru înainte de a consulta medicul specialist care vi le-a prescris.Pentru cazurile uşoare de constipaţie, nu este necesară administrarea de tratament medicamentos, find suficiente schimbările în dietă şi în stilul de viaţă.Însă, în cazul în care aceste schimbări nu au nici un efect, medicul poate recomandaadministrarea de laxative sau clisma, atenţie, pe o perioadă limitată de timp, deoarece acestea pot transforma constipaţia într-o altă problemă, şi anume diareea. Astfel de tratamente au scopul de a ajuta intestinele leneşe,în sensul că ajută la restabilirea florei şi creşterea motilităţi intestinale.
Astfel de laxative pot fi pe bază de Senna, uleiuri minerale, magneziu, fosfat, zaharuri non-absorbabile (lactuloză, sorbitol, glicerină) sau polietilen glicol.
Mare grijă însă la abuzul de laxative! Folosite pe termen lung, laxativele pot da dependenţă şi duc la perturbarea funcţiei intestinului.