Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) a anunţat că, până la 23 decembrie, înregistrarea şi depunerea dosarelor se va efectua de luni până joi de la 08.30 până la 16.30, iar vineri în intervalul de timp 08.30-13.30, transmite IPN.
Până acum, depunerea şi înregistrarea dosarelor la ANC putea fi efectuată doar în zilele de miercuri şi joi, de la ora 9.00 până la 17.00.
Autoritatea îşi motivează decizia prin faptul că în ultimele luni s-a înregistrat un număr crescut de cereri depuse la birourile teritoriale, raportat la efectivul de personal existent. În plus, extinderea programului de lucru cu publicul ar sprijini şi ar fluidiza procesul de depunere şi înregistrare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Dosarele vor putea fi depuse la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Municipiul Bucureşti, strada Smârdan nr. 3.
Începând cu data de 4 ianuarie 2016, depunerea dosarelor la sediul ANC din Bucureşti se va desfăşura în următoarele zile: luni, miercuri şi joi între orele 08.30-16.30.