Autoturism căutat în Italia, descoperit la P.T.F. Sculeni

descoperit la sculeniPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit un autoturism ce figura în bazele de date ca fiind ”bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de Italia din luna  decembrie 2015. La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, S. S., în vârstă de 33 de ani, cu cetăţenie română, care conducea un autoturism marca Opel Corsa, an de fabricatie 1998. ”Existând suspiciuni cu privire la provenienţa autoturismului, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că  mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de autorităţile din Italia în data 07 decembrie 2015. Cu privire la aspectele constatate, tânăra a declarat că în luna august 2014 a primit cadou autoturismul de la cumnata sa şi nu avea cunoştinţă despre cele semnalate de către poliţiştii de frontieră”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 6.000  lei, a fost indisponibilizat  în vederea continuării cercetărilor. (E.M.)