În perioada 30 octombrie -6 decembrie, Gellu Dorian se va întîlni cu cititorii din ţară şi din Republica Moldova, cu prilejul apariţiei celui mai nou volum de poezii, Şaizeci de pahare la o masă, publicat recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în format electronic.„Cartea aceasta s-a adunat în timp, aşa cum s-au adunat anii de pînă acum; nici nu ştiu cum. Am dorit dintotdeauna să spun ceea ce trebuie spus despre o perioadă care ne-a modificat în rău existenţa. În bună parte asta fac în Şaizeci de pahare la o masă. Celor cărora le datoram o astfel de destăinuire, părinţii mei, nu mai sunt. Amintirii lor le dedic cartea. Revolta vărsată în paharele bucuriei naşterii, ale amărăciunii vieţii furate, ale disperărilor, ale iubirilor neîmplinite, ale singurătăţilor, ale morţii care trăieşte tot timpul în vizuina existenţei tale este dezvăluită calm la masa aşternută pentru trecerea vieţii. Cine doreşte se poate aşeza şi bea dimpreună cu poetul licorile din paharele pline, revărsînd.” (Gellu Dorian)
Gellu Dorian s-a născut la 13 octombrie 1953 la Botoşani. Este poet, prozator, dramaturg. A debutat în România literară, sub girul lui Geo Dumitrescu, în 1972. Publică poezie în două antologii în urma unor concursuri la editurile Eminescu (1974) şi Albatros (1982). Volume de versuri: Liniştea neliniştii (1979), Esopia (1982), Poeme introductive(1986), Elegiile după Rilke (1993), În căutarea poemului pierdut (1996), În absenţa iubirii (antologie, 1996), Poeme golăneşti (1997), Infernul migrator (1997), Poesia mirabilis (2 vol., 1999, 2000), Singur în faţa lui Dumnezeu (2001), Un poet la New York (2002), Eranos – scene din viaţa şi opera Poesiei (2003), Cafeneaua Kafka (2003), Cartea tăcută(antologie, 2004), Elegiile de la Dorweiler (2008), Alungînd tristeţea, ca Paganini (2009), Poetul (2010), Criză şi melancolie (2011), Abatorul umbrelor (antologie, 2011), Zece poeme exemplare din Tîrgul în care, cică, nu se întîmplă nimic (2011), Cartea singurătăţilor (2012). Este laureat a numeroase premii naţionale şi iniţiatorul, în 1991, al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. A fost tradus în Germania şi Spania. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.