24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Acum 24 de ani, în Piaţa Unirii din Iaşi era forfotă mare. Oamenii treceau pe lângă statuia lui Al. Ioan Cuza cu paşi grăbiţi. Toţi erau obligaţi să ”grăbească pasul”, să nu se oprească, să nu se adune în grupuri oricât de mici ar fi fost acestea. Mozaicul din Piaţa Unirii, care reproduce Vânătoarea Bourului, semnificând naşterea Moldovei, devenise o zonă interzisă opririlor, un fel de spaţiu incandescent, pe care tălpile trecătorilor nu se puteau opri. Cei care dirijau circulaţia prin zonă erau miliţienii, dar şi o serie de civili, cu gulerele ridicate, în dorinţa lor de a-şi păstra acoperirea. Tot la nivelul tabloului puteau fi întâlnite, pe străduţele laterale care se ”vărsau” în Piaţa Unirii, camioane cu prelată kaki, de armată, dar şi maşini ale pompierilor, de parcă ne-am fi aflat în mijlocul unei operaţiuni militare
Starea nervoasă a teritoriului era amplificată de un curent din ce în ce mai puternic al şoaptelor aproape strigate, sub formă de şuşoteli răstite. Oamenii mânaţi precum oile pe acest teritoriu, încercuit de forţele de ordine, se făceau că nu înţeleg ceea ce se întâmplă, chiar dacă în marea lor majoritate, cei sosiţi la ora 16 în Piaţa Unirii, pe 14 decembrie 1989, ştiau că de fapt acolo ar fi trebuit să se adune toţi cei care nu mai au încredere în regimul politic ce a făcut posibilă batjocura şi umilinţa unui întreg popor, în numele ”grijii părinteşti a Partidului Comunist Român”. Această adunare a fost adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin manifeste strecurate în cutiile poştale, tipărite cu ”radiere”, prin care populaţia era invitată la acest miting în Piaţa Unirii. ”PARTICIPAŢI LA DEMONSTRAŢIA / DIN P.UNIRII / LA 14XII ORA 16”. Evident, mitingul nu a mai putut să aibă loc. Forţele de ordine ale regimului comunist şi Securitatea, prinse de veste despre ceea ce avea să se întâmple la Iaşi. Un anume Front Popular Român, încerca să „destabilizeze ordinea orânduirii socialiste”, printr-o serie de manifeste program împrăştiate tot prin cutiile poştale din blocurile Iaşilor. De aceea, cu câteva zile înaintea datei anunţate, forţele de ordine au mutat staţia de tramvai din Piaţa Unirii, au organizat ad hoc Dinamoviada la Iaşi, mutând intempestiv acţiunea de la Oradea, oferind spaţiu de acţiune lunetiştilor plasaţi pe hotelul Moldova şi pe cele trei blocuri turn din Piaţa Unirii, astfel încât să fie anihilată orice încercare de răzvrătire la adresa regimului comunist şi a conducătorilor acestuia, după cum populaţia era invitată prin manifestele împrăştiate prin toate cartierele Iaşilor.
Chiar dacă Frontul Popular Român şi-a ales ca model de organizare celule de câte trei revoluţionari, încercând să reducă la minim posibilele defectări, Securitatea a reuşit să-i aresteze pe liderii organizaţiei anticomuniste, Ştefan Pruteanu, Cassian Maria Spiridon, Aurel Ştefanachi, Ionel Săcăleanu, Vasile Vicol, Valentin Odobescu. Aceşti şase revoluţionari, pot fi consideraţi primii eroi sau primele victime ale Revoluţiei Române de la 1989. Sunt eroi prin curajul pe care l-au afişat într-o ţară dominată de dictatura ceauşistă, atunci când nimeni nu le putea garanta că vor fi salvaţi în zilele următoare arestării lor. Au fost anchetaţi, au fost torturaţi, au fost bătuţi chiar dacă toţi au recunoscut că ceea ce au făcut aducea atingere ordinii statului socialist. Anchetatorii au fost pur şi simplu derutaţi, ne mai înţelegând de ce totuşi îi bat cu bulanele la tălpi, dacă ei recunoşteau de bună voie că acuzele ce li se aduc pot fi încadrate în definirea infracţiunii ”de propagandă împotriva orânduirii socialiste”.
De fapt, pe 14 decembrie 1989, prin atacul direct împotriva regimului comunist şi a dictaturii lui Ceauşescu, se poate spune că a început ”revoluţia română de eliberare de sub jugul comunist”, în această formulare pe înţelesul celor care au umilit şi batjocorit un popor timp de aproape jumătate de secol de teroare, de crime abominabile făcute împotriva cetăţeanului, de cel pe care acesta îl considera ”cel mai iubit fiu al poporului”.
Aici, la Iaşi, a început, deci, şi ultima revoluţie română din secolul XX. Atenţie se închid rănile! Urmează secolul XXI, cu peronul pe partea noastră.
