PNL îi solicită Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională articolul din legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale potrivit căruia alegerea primarilor se face într-un singur tur, a declarat, marţi, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.”Scrisoare deschisă adresată Avocatului Poporului este un document de poziţie al PNL cu privire la necesitatea revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin”, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, afirmând că ”alegerea primarilor ar duce la corectarea erorii în privinţa standarului minim de reprezentativitate şi de legitimitate pe care trebuie să le îndeplinească alegerile”.Ea a afirmat că revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu este o formulă nouă, întrucât s-a utilizat la alegerile locale din 1992, 1996, 2000, 2004 şi 2008.În scrisoarea deschisă adresată Avocatului Poporului de PNL, liberalii îi cer Avocatului Poporului sesizarea ”cu celeritate” a Curţii Constituţionale în sensul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate asupra articolului 101 alineatul 2 din Legea 115/2015 care prevede că alegerea primarilor se face într-un singur tur de scrutin.Copreşedintele PNL a făcut un apel la PSD, îndemnându-i pe social-democraţi ”să scape de complexul celui de al doilea tur de scrutin”. ”Fac acest ultim apel la PSD să scape de complexul alegerilor care ar oferi legitimitate primarilor. M-aş bucura ca PSD să scape de complexul celui de al doilea tur”, a spus Gorghiu, afirmând că ”a face un lucru corect pare a fi un act de curaj din partea PSD”.Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că revenirea la alegerea primarilor în două tururi nu este posibilă prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, având în vedere în procedură parlamentară se află o lege pe această temă, soluţia cea mai potrivită fiind o ordonanţă de urgenţă.”Sper să avem foarte curând întrevederi nu doar cu primul ministru, ci şi cu reprezentanţii tuturor. Încă nu am stabilit calendarul, dar mi-aş dori ca săptămâna aceasta să aibă loc toate toate aceste întâlniri”, a afirmat liderul liberal luni, poziţie pe care a reiterat-o şi marţi, după şedinţa conducerii PNL.Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică, la Iaşi, că va avea o discuţie cu partidele pe tema modificării legii în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin, afirmând că sunt luate în calcul toate posibilităţile, inclusiv varianta asumării răspunderii Guvernului în Parlament.Premierul a făcut aceste declaraţii la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin este una „foarte bună”, dar că se pune întrebarea dacă legea mai poate fi schimbată cu atât de puţin timp înaintea alegerilor.Săptămâna trecută, PNL i-a cerut premierul să emită OUG de modificare a legii pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin , aşa cum se proceda până în 2012. Dacian Cioloş le-a transmis liberalilor că nu crede că este democratic să modifici prin ordonanţă de urgenţă o lege politică, adoptată de Parlament.Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat recent că Legea fundamentală nu cere decât alegeri libere şi corecte, nu contează dacă este vorba despre unul, două sau zece tururi de scrutin.Anul trecut, Parlamentul a adoptat un pachet de legi electorale şi a menţinut prevederea aflată în vigoare, respectiv alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, variantă susţinută atunci de PSD şi PNL. Social-democraţii susţin în continuare această variantă şi invocă faptul că nu se mai poate amenda legislaţia cu câteva luni înaintea scrutinului.