Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat miercuri că va discuta cu procurorul general Tiberiu Nițu în legătură cu implicarea sa în ancheta privind folosirea ilegală a coloanelor oficiale, arătând că lucrează la o analiză în acest sens. „Nu am vorbit cu procurorul general, am venit azi noapte la ora 1,00 în țară. O să vorbesc astăzi (miercuri-n.r.) cu procurorul general și, dacă este cazul, o să fac declarații după ce o să discut cu domnia sa. (…) Nu am făcut o analiză preliminară pe care să o prezint presei la acest moment, sigur că lucrez la acest lucru. (…) Am fost la Consiliul JAI, (…) lucrurile au survenit în weekend, există un comunicat al DNA și cred că și în privința domnului Nițu și în privința oricărui funcționar, demnitar al statului român cred că rigoarea ne cere să discut cu acea persoană”, a afirmat, miercuri, la Palatul Victoria, Raluca Prună. Ea a mai spus că nu exclude în cazul procurorului general absolut nicio variantă prevăzută de lege. „Nu exclud absolut niciun fel de variantă, pentru că legea prevede asta. Există posibilitatea menținerii, există posibilitatea revocării. Deci iau în calcul absolut orice fel de instrument pe care îl am la dispoziție prevăzut de legea română în vigoare. Trebuie să discut ca să ascult toate opiniile”, a explicat ministrul. Procurorul general Tiberiu Nițu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie-noiembrie 2015, au declarat marți pentru AGERPRES surse judiciare. Una dintre cele două infracțiuni de abuz în serviciu de care este acuzat Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.