Domestic Film anunță lansarea posterului pentru producția independentă „Ilegitim” în regia lui Adrian Sitaru, singurul lungmetraj românesc prezent în selecția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Potrivit unui comunicat al producătorilor români transmis miercuri AGERPRES, pelicula va fi proiectată în cadrul celei mai îndrăznețe secțiuni a festivalului, Berlinale Forum, iar afișul, realizat de Good Hands, este pe măsură, avându-i ca protagoniști pe cei doi actori din rolurile principale, Alina Grigore și Robi Urs. „Ilegitim” va avea premiera mondială, în prezența echipei, pe 13 februarie, la Zoo Palast, în primul weekend al prestigiosului eveniment din capitala Germaniei. Celelalte proiecții sunt programate pe 14 februarie, la CineStar 8, pe 15 februarie, la Cubix 9, pe 16 februarie 2016, la CinemaxX 6 și pe 20 februarie, la CineStar 8. „Ilegitim” spune povestea a doi frați (interpretați de Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă, un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore, dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight — Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu. Scenariul a fost scris de Alina Grigore și Adrian Sitaru, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci. „Ilegitim” este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România. În România, „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie.