Lukoil Europe Holdings BV, subsidiară a Lukoil, a încheiat un acord cu firma austriacă AMIC Energy Management GmbH privind vânzarea a aproape 230 de benzinării din Polonia, Letonia și Lituania, a anunțat grupul energetic rus, transmite Itar-TASS. Tranzacția va fi finalizată în semestrul doi din acest an, după obținerea aprobărilor autorităților de reglementare din Polonia, Letonia și Lituania. În aprilie 2015, Lukoil, prezent și pe piața din România, și-a vândut firmei AMIC cele 240 de benzinării și șase depozite petroliere din Ucraina. „Decizia vânzării benzinăriilor din Polonia, Letonia și Lituania a fost făcută în cadrul programului de optimizare a structurii activelor Lukoil în Europa”, a anunțat grupul energetic rus. Președintele Lukoil, Vagit Alekperov, anunța în decembrie listarea tuturor activele din Letonia și Lituania în vederea vânzării, din cauza sentimentelor anti-rusești din aceste state. „Ne confruntăm cu dificultăți într-o serie de state, inclusiv Ucraina, unde am fost forțați să ne vindem activele, deși erau printre cele mai bune. Ne-am vândut activele din Estonia, în iunie. Astăzi am listat pentru vânzare activele noastre din Letonia și Lituania, unde există serioase sentimente anti-rusești și de aceea board-ul directorilor Lukoil a decis să părăsim aceste state”, a explicat Vagit Alekperov. „Strategia Lukoil nu implică expansiunea în Europa în viitorul apropiat. Am confirmat doar expansiunea pe segmentul explorărilor geologice și al producției de țiței”, a precizat președintele grupului energetic rus. În 2014, Lukoil și-a vândut benzinăriile din Cehia, Slovacia și Ungaria. În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piața distribuției de carburanți, cu un lanț de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanți. În cadrul operațiunilor din România ale Lukoil lucrează circa 3.500 de angajați, din care 2.500 pe platforma de la Petrotel.