24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Viciul de neconstituționalitate al unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective, arată Curtea Constituțională a României.
CCR a publicat motivarea deciziei prin care a admis în 5 februarie sesizarea PDL și PP-DD și a constatat că este neconstituțională Legea de aprobare a OUG 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor. Judecătorii susțin că Legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională, iar OUG urmează a-și înceta efectele juridice în condițiile art.147 alin.(1) din Constituție. Dispozițiile art.115 alin.(6) din Constituție, la care este raportată critica de neconstituționalitate, prevăd că ‘Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică’. „Curtea, în jurisprudența sa, a mai stabilit că ‘se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că < > și că < >. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă < >, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin'”, se arată în motivare.
Referitor la înțelesul sintagmei ‘afectare a regimului instituțiilor fundamentale ale statului’, Curtea precizează că a statuat că aceasta vizează ‘toate componentele care definesc regimul juridic al acestora — structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc’.
Judecătorii Curții rețin că OUG 77/2013 prevede desființarea posturilor vacante la ministere, instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare, reducerea numărului total de posturi ocupate, obligația instituțiilor și autorităților publice de a-și modifica structurile funcționale, transformarea posturilor de conducere desființate în posturi de execuție corespunzătoare studiilor și condițiilor de vechime, modificarea structurii serviciilor publice deconcentrate, obținerea prealabilă a avizului favorabil al Guvernului pentru ocuparea posturilor vacante prin concurs/examen, aprobarea anuală de către Guvern a numărului maxim de posturi care se pot înființa și ocupa, suplimentar față de cele deja existente. „Aceste autorități sunt prevăzute la art.116-117 și art.120-123 din Constituție, fiind, deci, instituții fundamentale ale statului. (…) Măsurile prevăzute la art.2 și art.3 alin.(1) din ordonanța de urgență sunt de natură a afecta regimul autorităților administrației publice centrale și locale. Curtea reține faptul că art.2 prevede o reducere a numărului total de posturi și, printr-o normă de trimitere cuprinsă în același text, interpretul normei află la care dintre autoritățile publice se referă această reducere și care este nivelul procentual al acestei reduceri”, se spune în document. De asemenea, Curtea arată că nu se definesc criterii pentru a opera reducerea cu 4% a posturilor ocupate la anumite ministere — nota finală de la Anexa nr.2 la ordonanța de urgență menționând, lapidar, că ‘ordonatorii principali de credite ai instituțiilor prevăzute în prezenta anexă stabilesc numărul de posturi care se reduc în aparatul propriu și/sau în instituțiile și autoritățile din subordine, sub autoritate, în coordonare sau finanțate prin bugetul acestora, în conformitate cu analizele proprii, astfel încât să reflecte reducerea cu 4% a numărului total de posturi ocupate’. „Așadar, ordonatorii principali de credite, în mod discreționar, pot desființa posturi ocupate, din moment ce actul normativ criticat nu prevede criterii/ condiții în acest sens. De altfel, atunci când s-au desființat posturi ocupate au fost menționate explicit și criterii avute în vedere pentru încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului. (…) O atare reducere este de natură să afecteze capacitatea administrativă și funcționarea autorităților publice și prin elementul discreționar care intervine în luarea deciziei de desființare a anumitor posturi. De asemenea, în mod evident, este afectată structura organizatorică și numărul personalului în funcție ale acestor instituții fundamentale ale statului”, apreciază judecătorii CCR.
Curtea mai reține că ori de câte ori au fost operate măsuri de reducere a personalului aflat în funcție, aceasta s-a făcut prin lege. În privința art.5 din ordonanță, Curtea a constatat că acesta este de natură a afecta regimul autorităților publice locale cu referire directă la autonomia locală, principiu care guvernează acest regim.
„În aceste condiții, autorizarea prealabilă dată de către Guvern este o ingerință în desfășurarea activității autorităților publice locale, acestea neputând dispune ocuparea posturilor vacante prin concurs/ examen chiar dacă se încadrează în plafonul aprobat al cheltuielilor de personal”, se mai subliniază în motivare.
