Cancelarul german Angela Merkel și-a apărat duminică, într-un interviu la ARD, politica de deschidere față de migranți, respingând orice limitare a numărului de refugiați care intră în țara sa, în pofida divizării din cadrul guvernului său, relatează luni agenția Reuters. Angela Merkel a afirmat că nu există un ”plan B” pentru obiectivul său de reducere a fluxului de migranți prin intermediul cooperării cu Turcia.
”Uneori sunt chiar disperată. Unele lucruri merg atât de încet. Există multe interese conflictuale în Europa”, a declarat Angela Merkel la ARD. ”Dar este datoria mea să fac tot ce pot pentru ca Europa să găsească o cale comună”, a adăugat ea.
Angela Merkel a prezentat motivele pentru a menține deschise granițele Germaniei, fără limite, pentru refugiați, un obiectiv cu care nu sunt de acord, în mod deschis, mulți din țara sa și din coaliția sa de guvernare.
”Există atât de multă violență și suferință la porțile noastre. Ce este corect pentru Germania pe termen lung? Este, cred eu, să ținem Europa unită și să dăm dovadă de omenie”, a afirmat cancelarul german.
Cândva foarte populară, Angela Merkel a scăzut vertiginos în sondaje din cauza modului său de gestionare a problemei migranților. Majoritatea celor care au fost intervievați de către canalul public de televiziune ARD la începutul lui februarie s-au declarat nemulțumiți de ea.
În Germania au intrat 1,1 milioane de solicitanți de azil anul trecut, ceea ce a provocat apeluri din partea spectrului politic de schimbare a politicii privind refugiații care vin în Europa fugind de război și sărăcie din Siria, Afganistan și din alte părți ale lumii.
Angela Merkel se confruntă acum cu ceea ce a numit duminică cea mai mare provocare pentru ea din cei zece ani de când se află în funcție. Cancelarul german se străduiește să obțină un plan la scară europeană privind migranții. Își pune speranțe în convorbirile dintre liderii UE și Turcia ce vor avea loc pe 7 martie și într-un summit privind migrația ce se va desfășura pe 18-19 martie.
După multe tentative eșuate, cele două reuniuni par ca o ultimă șansă pentru a se ajunge la un răspuns comun înainte ca vremea mai caldă să favorizeze sosirea de noi migranți pe Marea Mediterană. Dar Angela Merkel a afirmat că se va bate pentru o soluție europeană chiar și în cazul unui eșec al reuniunii din 7 martie.
Problema migranților a divizat nu numai Europa. Există divizări puternice și în interiorul Germaniei, dar și în cadrul coaliției de guvernare.
Politicieni din cadrul Uniunii Social-Democrate (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul Angelei Merkel, au criticat poziția cancelarului. Ei vor o limitare a numărului de migranți, similară celei impuse de către Austria. Acest lucru este dorit și de majoritatea germanilor, potrivit unui sondaj al ARD.
Austria, ultima ”escală” în drumul către Germania pentru sutele de mii de migranți, a impus recent restricții la granițele sale, declanșând un efect de domino în Europa în ce privește limitarea fluxului de persoane și lăsând sute de refugiați blocați în Grecia.
Potrivit Angelei Merkel, Uniunea Europeană nu va lăsa Grecia să se prăbușească în haos. „Puteți să credeți, la modul serios, că țările din zona euro au luptat până în ultimul moment pentru ca Grecia să rămână în zona euro (…), iar, un an mai târziu, la final, să lase Grecia să se prăbușească în haos ?”, a declarat ea, potrivit AFP.
”Responsabilitatea Germaniei este ca această problemă să fie soluționată împreună cu toate țările și nu în defavoarea unei țări. Aceasta este ceea ce noi am făcut în timpul crizei euro și trebuie să facem același lucru și cu criza refugiaților”, a insistat Angela Merkel.