Deputatul PSD Cristian Rizea a declarat vineri că nu mai candidează la Primăria sectorului 5 la alegerile locale din această vară și i-a invitat pe colegii săi deputați să îi studieze dosarul și „să aprecieze cu echilibru și obiectivitate”. „Le voi solicita tuturor colegilor mei, indiferent de partid, îi invit pe toți să studieze dosarul și să aprecieze cu echilibru și obiectivitate, asta le doresc să voteze. Vreau să le transmit celor care m-au vrut în această poziție sau pe care i-am deranjat că nu voi mai candida la sectorul 5 și, e o întrebare retorică, nu știu de ce în 7 ani de zile nu am putut să fiu chemat măcar o singură dată de când există această presupusă faptă (la DNA — n.r.) din 2009 și doar acum, înainte cu două luni de alegeri”, a spus Rizea la Palatul Parlamentului. El a adăugat că nu își dă demisia din Parlament și că își va dovedi nevinovăția în instanță.