VAI DE MAMA NOASTRĂ!

Demisia generalului de armată Gabriel Oprea din fruntea UNPR este un semn important de dimensiunea unui cutremur de trei grade pe scara Richter, la 150km în munții Vrancea. Mulți dintre seismologi spun că o astfel de mișcare telurică este una nesemnificativă, care nu produce nici pagube materiale, nici pagube de vieți omenești.

O astfel de interpretare, raportată la scena politică a țării, pare ușor deplasată, ieșită din realitate, cum se mai iese în decor. Altul este sistemul de referință în acest spațiu , față de care politicienii sunt obligați să se raporteze pentru a mai înțelege câte ceva.

Demisia generalului nu ar trebui citită în cheia dezertării, ci a unei mișcări strategice cu ajutorul căreia încearcă să-și salveze partidul de la o prăbușire iminentă, atâta timp cât DNA a reușit să-l prindă în corzi și să-i pună călcâiul pe aortă. ”Abaterea de la lege” comisă de Gabriel Oprea este una impusă de cutumă și nicidecum de abateri de la lege. Toți miniștri de interne foloseau antemergătorii chiar și numai pentru că aceștia erau în curtea lor. Cum să-i dea ministrului de externe sau primului ministru, președintelui și ei să nu-i folosească? O astfel de întrebare ține mai mult de aroganța și mai ales de snobismul personajului peste umerii căruia ”a plouat în douăzeci de ani cu patru stele”, grade pe care un alt general le obține, pe timp de pace, după o viață de om, a patra stea primind-o, în cel mai fericit caz, cu ocazia trecerii în rezervă prin pensionare.

Gabriel Oprea s-a trezit, trebuie să recunoaștem, general de armată și nu a muncit conform regulamentelor militare pentru a obține gradul maxim din Armata Română. După general de armată urmează gradul de mareșal pe care noi, românii, după Ioan Antonescu nu a mai avut șansa să îndeplinească toate condițiile impuse de regulamentul militar. În varianta decimării armatei române, pentru a încăpea și noi în NATO, cred că nici gradul de general de armată nu mai este justificat.

Dar, problema acum nu este aceea a gradului, ci a omului politic, mai precis a UNPR. Acest partid, trebuie să recunoaștem, a reușit să adune un număr de parlamentari mai mare decât  câți membrii de partid sunt legitimați. Evident, această apreciere este răutăcioasă, exagerată, chiar și numai pentru a atrage atenția asupra partidului vocal, cu funcție de buturugă mică, cu ajutorul căreia s-a reușit să se răstoarne tot ceea ce era de răsturnat, tot ceea ce se împotrivea voinței USL, a se citi PDL, în varianta sa băsesciană.

UNPR a fost partidul care a demonstrat loialitate, disciplină, personalitate, demnitate, atâta timp cât Gabriel Oprea a reușit să-și construiască un raport de prietenie cu Victor Ponta. Prietenia lui Gabriel Oprea față de Victor Ponta și prietenia lui Crin Antonescu față de același lider al PSD, sunt două atitudini diametral opuse. În timp ce Crin Antonescu nu a rezistat în postura ”numărului doi”, atâta timp cât funcția de prim ministru a lui Victor Ponta îi asigura  luarea deciziei, Gabriel Oprea și-a jucat perfect rolul de secund, lăsat din când în când la timonă, până când genunchiul lui Victor Ponta i-a asigurat un grad aleatoriu de libertate, acela prin care generalul de armată a reușit ”să se pună la dispoziția” președintelui Klaus Iohannis, ”dușmanul de moarte” al lui Victor Ponta, doar, spunea el, ”pe probleme de siguranță națională”.

Angajamentul lui Gabriel Oprea a fost făcut față de Victor Ponta, nu față de PSD sau de Liviu Dragnea. Poate de aceea ieșirea de pe scena politică a lui Victor Ponta a produs degringoladă atât în coaliție cât și în PSD. O astfel de dezechilibrare l-a făcut pe Gabriel Oprea să se trezească singur, să alerge din casă în casă, poate, poate va găsi sprijinul cuiva. A nimerit pe ușa DNA unde nu a sesizat pericolul și ”obiceiurile casei”, de a intra cu o boală și de a ieși cu alte două trei infecții generalizate, a se citi dosare penale.

Cu siguranță că, în instanțele de judecată, Gabriel Oprea va reuși să-și facă dreptate, în condițiile în care suntem într-adevăr o democrație funcțională, în care există această independență a puterilor statului de drept. Ceea ce este dureros ține mai mult de bătaia de joc care se practică în continuare față de destinul omului politic, transformat peste noapte în infractor, printr-un sistem, deja contestat de CCR, al înregistrărilor procurorilor a tuturor cetățenilor intrați pe scena politică a țării, cel puțin. Când le vine timpul la DNA se umblă la fișet și se scot stenogramele, atent selectate și compilate, astfel încât să iasă în  evidență o suspiciune rezonabilă care să-l trimită la ”Beciul Domnesc” pe nefericitul politician.

Vai de mama noastră, căci mama lor, cu siguranță, că nu ezită să-i renege, după ce a văzut ce Necurați au ieșit din pântecul ei.