La prima probă, cea de limba și literatura română, din cadrul simulării examenului de bacalaureat, desfășurată luni, 7 martie, în județul Iași, prezența elevilor de clasa a XI-a și a XII-a a fost una ridicată. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, în ceea ce-i privește pe elevii de clasa a XII-a, din totalul celor 5.452 de elevi înscriși, la examen s-au prezentat 5.110, respectiv un procent de 93,73, în timp ce din cei 5.887 de elevi de clasa a XI-a înscriși în competiție, la concurs s-au prezentat 5.568, respectiv un procent de 94,58%. După cum a declarat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al IȘJ Iași, la prima probă, desfășurată luni, au fost eliminați de la examen doi concurenți, un elev din clasa a XI-a și unul din clasa a XII-a, care nu au respectat condițiile de concurs. Marţi, 8 martie, se va desfăşura proba la limba şi literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale), iar miercuri, 9 martie, proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie). Joi, 10 martie, exclusiv pentru elevii clasei a XII-a, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele simulării examenului de bacalaureat vor fi făcute cunoscute elevilor pe 18 martie. Notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia excepţională în care se doreşte acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, inspectoratele şcolare vor lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune. Potrivit datelor Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS), la nivel național, la simularea examenului de bacalaureat din acest an participă peste 345.000 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a. (E.M.)