Campania de combatere a fumatului în unităţile şcolare din Harghita continuă şi pe parcursul semestrului al II-lea

Play

Campania de combatere a fumatului în unităţile şcolare din Harghita continuă şi pe parcursul semestrului al II-lea al anului şcolar 2019 – 2020, a anunţat, luni, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au mai informat că la sfârşitul anului trecut au fost aplicate amenzi unor elevi prinşi că fumau în incinta instituţiilor de învăţământ.

Potrivit unui comunicat al prefectului Ioan Proca, transmis luni AGERPRES, în cursul lunii decembrie 2019, în unităţile de învăţământ gimnazial şi liceal din cinci oraşe harghitene s-au desfăşurat controale inopinate, cu scopul depistării elevilor care fumează în timpul orelor sau în pauze.

La controale au participat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, ai liceelor, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.

„Au fost efectuate verificări în 17 unităţi de învăţământ din judeţ. Au fost depistaţi şase elevi, după cum urmează: trei elevi de la un Liceul din Cristuru Secuiesc şi trei elevi de la un Liceul din Miercurea Ciuc, trei elevi fiind amendaţi, iar alţi trei au primit avertismente. Membrii echipelor mixte consideră că aceste controale inopinate sunt necesare în continuare. În plus, câţiva directori ai unităţilor de învăţământ sunt de părere că aceste controale trebuie să aibă loc mai frecvent, deoarece ele reprezintă un sprijin în prevenirea şi combaterea fenomenului fumatului”, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit sursei menţionate, aceste controale se desfăşoară în baza Ordinului Prefectului judeţului Harghita nr. 621/2019, privind prevenirea şi combaterea fumatului în unităţile de învăţământ şi în spaţiile adiacente acestora, activităţile specifice fiind prevăzute şi în „Planul de măsuri al Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita privind prevenirea şi combaterea fumatului în mediul şcolar, pentru anul şcolar 2019-2020”.

Activităţi de prevenire, dar şi controale, vor fi organizate şi pe parcursul semestrului al II-lea al anului şcolar 2019 – 2020, cu implicarea mai multor instituţii, respectiv Instituţia Prefectului Judeţul Harghita, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita, Direcţia de Sănătate Publică şi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor. AGERPRES