Parlamentele joacă un rol foarte important în susținerea democrației, pentru că reprezintă cetățenii, a declarat joi adjunctul misiunii diplomatice a SUA în România, Dean Thompson, la evenimentul „Parlament deschis” prilejuit de Săptămâna Guvernării Deschise. „O astfel de viziune a Parlamentului, de viziune de înțelegere reciprocă, de cooperare și de concentrare pe nevoile cetățenilor, este de-a dreptul entuziasmantă și trebuie susținută. Pentru societatea civilă, pentru societate în general este foarte important să joace un rol activ în modul în care aleșii lucrează. Și eu apreciez foarte mult acest lucru. Parlamentele joacă un rol critic și foarte important în susținerea democrației, pentru că Parlamentul reprezintă cetățenii. Și, de aceea, parlamentul nu trebuie să fie doar responsabil, trebuie să susțină interesele cetățenilor, ajungându-se la un echilibru”, a subliniat diplomatul american, la evenimentul de la Palatul Parlamentului consacrat unui parlament deschis. El a spus că atunci când Statele Unite au început o astfel de inițiativă, în 2011, alături de alte țări, au luat foarte mult în calcul sectorul parteneriatelor. „Este adevărat că ramura executivă din care fac și eu parte ca diplomat ar trebui, așa cum a declarat și președintele Obama, să ia decizii bazate pe probe, iar deciziile trebuie să fie transparente. Iar modul în care se cheltuiesc impozitele plătite de contribuabili trebuie să fie transparent. Probabil că acest lucru trebuie făcut într-o mare măsură și cu mare atenție, pentru că cetățenii înșiși urmăresc modul în care banii se cheltuiesc. Parlamentele se întâlnesc, ele respectă cerințele referitoare la transparență, la furnizarea de documente, există Institutul Republican, Institutul Național pentru Democrație și multe alte instituții care se ocupă de transparență și care supraveghează modul în care se menține transparența”, a arătat Dean Thompson. Oficialul a insistat, în context, pe educația tinerilor, dar și pe posiblitatea ca aceștia să-și obțină informații de la astfel de instituții. El a trecut apoi în revistă o serie de modalități prin intermediul cărora toate legile care sunt în vigoare sau care intră în vigoare sunt aduse la cunoștința cetățenilor americani.