Ministerul Justiției a început consultările pentru implicarea instituțiilor publice, a mediului de afaceri și a societății civile în elaborarea noii Strategii Naționale Anticorupție 2016 – 2020 și estimează că în luna mai proiectul va fi pus în dezbatere publică, urmând ca în iunie să fie adoptat de Guvern. Potrivit unui comunicat al Executivului, Ministerul Justiției a prezentat Guvernului concluziile preliminare privind implementarea Strategiei Naționale Anticorupție 2012 — 2015, precum și stadiul și calendarul elaborării proiectului Strategiei Naționale Anticorupție 2016 — 2020. „În ceea ce privește Strategia Națională Anticorupție 2012 — 2015, beneficiul major al aplicării a fost accentul pus pe implementarea standardelor de integritate. Aproximativ 2.500 de instituții publice, respectiv ministere, primării, autorități independente, companii cu capital de stat, au lucrat împreună cu Ministerul Justiției pentru a găsi cele mai eficiente mecanisme de aplicare a măsurilor preventive”, precizează sursa citată. Potrivit Executivului, un alt beneficiu al aplicării strategiei este stabilitatea cadrului legislativ și instituțional anticorupție. „Această stabilitate, inclusiv sub forma alocării resurselor bugetare pentru autoritățile specializate — DNA, ANI și Direcția Generală Anticorupție — contribuie la eficiența acestor autorități, îndeosebi în zona de combatere. Introducerea legislației privind valorificarea bunurilor sechestrate și confiscarea extinsă este un alt progres înregistrat în cadrul acestei strategii, dublat de o creștere a indicatorilor înregistrați de procurori și instanțe în materia recuperării prejudiciului”, se mai arată în comunicatul citat. Guvernul remarcă și faptul că la nivelul administrației publice centrale au fost identificate bune practici precum: formularea de către Curtea de Conturi a 341 de sesizări către organele de urmărire penală, prejudiciul total rezultat din acestea fiind de 1.340 miliarde euro sau crearea modulului de licitații trucate. Potrivit sursei citate, evaluările reciproce realizate între instituțiile publice au identificat și unele deficiențe cum ar fi: necesitatea consolidării structurilor de prevenire la nivelul instituțiilor publice, precum și a celor de control intern și audit sau necesitatea educației anticorupție.