Criteriile de desemnare a prefecților reprezintă o problemă administrativă a Guvernului, a declarat luni premierul Dacian Cioloș, în plenul Camerei Deputaților. „Vă mărturisesc că, văzând titlul de dezbatere politică propusă, am ezitat să vin în fața dumneavoastră astăzi pentru a participa la dezbaterea propusă. În lectura pe care eu o dau articolului 206 din Regulamentul Camerei Deputaților nu văd în ce măsură criteriile în desemnarea prefecților intră în categoria problemelor de interes major pentru viața politică, economică sau socială fiind o problemă administrativă a Guvernului, conform legislației actuale”, a spus Cioloș la dezbaterile privind ”Criteriile în desemnarea noilor prefecți”. El a subliniat că Guvernul are competența exclusivă în numirea și eliberarea din funcție a prefecților. „Numirea și eliberarea din funcție a prefecților sunt de competența exclusivă a Guvernului, iar criteriile avute în vedere în numirea noilor prefecți sunt doar o componentă a unui proces de analiză realizat la nivelul Guvernului prin intermediul Ministerului de Interne. Nu înțeleg să detaliez de la caz la caz rezultatele analizei efectuate, care cade în sfera prerogativelor executive”, a arătat Cioloș.