Camilla, ducesă de Cornwall și soție a prințului Charles, a salutat marți activitățile unei organizații de sprijin acordat victimelor agresiunilor sexuale în timpul conflictului în Croația (1991-1995), încurajând victimele ‘să rupă tăcerea’, potrivit AFP. ‘Ați făcut bine, ați încurajat femeile să rupă tăcerea, să ceară ajutorul și asistență juridică’, a declarat Camilla militanților acestui grup, potrivit agenției de presă națională croată Hina. Ducesa, angajată din 2009 în sensibilizarea opiniei publice în problemele victimelor violenței sexuale, a întâlnit această ONG la Osijek, oraș în estul Croației care se afla pe linia de demarcație între forțele sârbe și croate în timpul războiului. Spre deosebire de alte victime ale conflictelor care au sfâșiat ex-Iugoslavia în anii 1990, acestea — care au suferit violențe sexuale — au fost neglijate mult timp. Numărul lor, în timpul războaielor în Balcani, este estimat a fi între 20.000 și 50.000, cele mai multe fiind musulmane din Bosnia. Parlamentul croat a adoptat în luna mai o lege care prevede despăgubirea victimelor violențelor sexuale la 20 de ani după sfârșitul războiului, recunoscând astfel statutul de victime civile ale conflictului pentru circa 2.500 de persoane ignorate până atunci. Prințul Charles și soția sa s-au dus la Osijek în a doua zi a vizitei lor în Croația, prima etapă a unui turneu de șase zile în mai multe țări balcanice, axată pe ‘reconciliere’.